Simona Ionescu / Redactor Șef

Vine barza! Actrița Ada Condeescu numără zilele până va naște

Vine barza! Actrița Ada Condeescu numără zilele până va naște
Aproape că e invazie de bebeluși în lumea artistică românească. Încă o actriță numără zilele.

A fost „love story” adevărat între ei. Și numele filmului la care lucrau (dacă exceptăm povestea), le era predestinat. Actrița Ada Condeescu și regizorul Cătălin Mitulescu s-au îndrăgostit pe platourile de filmare ale filmului „Loverboy”. În ciuda diferenței de 16 ani dintre ei, cei doi s-au căsătorit în 2016  și-și trăiesc povestea de dragoste discret. Au o fetiță, Ecaterina, de doi ani deja, și, în prezent, numără zilele până când se vor apuca din nou de schimbat scutece, căci actrița urmează să aducă pe lume cel de-al doilea copil.

Mai are foarte puțin, și e nerăbdătoare să fie mamă de doi copii. La fel ca la prima naștere, și acum, își dorește să nască natural. Speră însă să nu fie nicio problemă. Și, spune ea, nu o descurajează orele de travaliu sau durerile. E o luptătoare până la capăt.

Cum va naște Ada Condeescu

„Aș vrea să nasc natural, așa o să încerc. Și prima oară am încercat să nasc natural, n-am reușit până la urmă, dar am trecut prin aproape 12 ore de travaliu, deci știu ce înseamnă, știu ce mă așteaptă. Pentru mine e important să vină copilul pe lume atunci când îi e dat să vină și după e important să fie sănătos și eu la fel, să putem să ne bucurăm și să fim puternici”, a spus ea la Vorbește Lumea.

Ada și soțul ei nu se stresează deloc cu nașterea celui de-al doilea copil. În timp ce alți părinți nu mai prididesc cu organizările, cei doi oameni de film și teatru sunt relaxați. Bebelușul va veni în camera Ecaterinei. Marea bucurie e că surioara abia așteaptă bebelușul.

„Camera e foarte roz acum, de la surioară. O să vedem ce facem mai departe, pentru că nouă ne place să lăsăm așa totul în ultima clipă, dar oricum, toată lumea e foarte pregătită. Fetița mea îmi dă de mâncare acum pentru bebelușul din burtică. I-am zis despre el de câteva luni. Nu mă așteptam, că nu are nici trei ani și nu mă așteptam să înțeleagă”, a mai spus Ada Condeescu.

Sursa foto: Instagram

Exclusiv. Ce face Daria Radionova singură acasă la Bodi

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre