Ana Violeta, fiica Andreei Marin, îi dă serioase emoții mamei sale. Ultima apariție a tinerei pe rețelele sociale a șocat destul de tare pe toată lumea. Tânăra are acum 16 ani și urmează o școală privată, experimentând, în egală măsură, modellingul, advocacy-ul și implicarea socială.
Moștenind frumusețe și talent de la ambii părinți, Ana Violeta are în față o carieră de succes, indiferent ce domeniu va alege. Acum doi ani oscila între Muzică și Drept, dar îi place și Matematica. Între timp, a compus piese și le-a înregistrat alături de tatăl său. Violeta este o elevă de excepție, implicată în foarte multe proiecte. În plus, face voluntariat, în cadrul unui ONG creștin, care ajută tinerii și femeile ce se confruntă cu probleme legate de consumul drogurilor sau al alcoolului.
Fiica Andreei Marin îi dă mari emoții mamei
Ajunsă la 16 ani, tânăra Ana Violeta Bănică și-a descoperit feminitatea. De la selfie-urile timide, în oglindă, care îi puneau în valoare corpul armonios, de acum doi ani, a ajuns să arate lumii cât este de îndrăgostită de primul ei iubit, George, și să își imprime desene pe corp. Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică a publicat pe Instagram, în secțiunea Story, un video în care iubitul ei, George, o ține în brațe și o sărută.
Dar adevăratul șoc pentru părinți s-a produs abia zilele trecute. Ana Violeta și-a etalat mâna care poartă un proaspăt tatuaj roșu, despre care nu se știe dacă este temporar sau nu, în formă de oase care reproduc scheletul, la nivelul degetelor și al podului palmei. Pe degetul mijlociu, adolescenta poartă două inele.
După ce toată copilăria a stat mai mult deoparte de rețelele sociale, acum Ana Violeta e din ce în ce mai activă și postează deserori imagini care îi surprind activitatea zilnică. În plus, ea are o relație foarte apropiată cu fretele ei mai mare, Radu Ștefan Bănică.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook