Nimic nu se compară cu bucuria unui părinte atunci când primește cel mai așteptat cadou: copilul. Prin ce trece Dan Barna.
10 august, cea mai fericită zi pentru Dan Barna. Are un băiat de nota 10
Ziua de 10 august 2021 nu va fi uitată niciodată de Dan Barna. Politicianul trăiește cea mai mare bucurie a vieții sale, pentru că i s-a născut băiatul. Care a primit nota 10. Barna a publicat o fotografie cu micuțul și a spus și câteva cuvinte de suflet. „10 august și cea mai dorită notă de 10 pe care am primit-o vreodată. Această binecuvântare a venit astăzi în familia noastră”, a spus politicianul.
De ce soția nu poartă numele de familie al soțului
Cei doi parteneri de viață au fost mereu extrem de discreți cu relația lor, mai ales că Barna a fost candidat la alegerile prezidențiale. Dan Barna și soția sa, Olguța Dana Totolici, sunt căsătoriți de 14 ani dar aceasta nu poartă numele soțului. Politicianul a explicat totul în emisiunea lui Denise Rifai. A fost dorința soției.
„E un lucru lipsit de importanță. La momentul când ne-am căsătorit a spus că dorește să-și păstreze numele. Am spus că nu e nicio problemă. Nu e nimic în neregulă aici. Chiar nu e o poveste în spate, a fost o dorință, care nu m-a deranjat în niciun fel. E în regulă. (…) Soția mea este un om grozav.
Este un om care a muncit mult de la începutul vieții profesionale și poziția pe care o deține în prezent este un rezultat firesc al unei munci, al unei forțe de a învăța pe care o admir foarte mult. (…) Soția mea nu e implicată deloc în viața partidului pentru că unul singur în politică dintr-o familie e mai mult decât suficient”, a afirmat Dan Barna în emisiunea lui Denise Rifai.
Sursă foto: facebook, libertatea
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook