Sfântul Ilie Tesviteanul, sărbătorit pe 20 iulie este cunoscut ca mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Din cele mai vechi timpuri, în această zi nu se consumă mere. Iată de ce.
Sfântul Ilie merge pe cer într-un car cu roți de flăcări
Legenda spune că Sfântul Ilie a fost un gospodar desăvârșit, dar mânios din fire. Se spune că și-ar fi ucis proprii părinți veniți în vizită, iar după ce a realizat ce a făcut, a mers la Dumnezeu și și-a cerut iertare. Domnul i-a dat atunci un car și un bici de foc, pentru a-i ucide pe diavolii care ar fi pus stăpânire pe el.
De altfel, în tradiția populară, Sfântul Ilie este prezentat mergând pe cer într-un car cu roți de flăcări și lovind diavolii cu biciul său de foc.
Sfântul Ilie poate aduce furtuni puternice și se supără dacă de ziua sa nu este cinstit așa cum se cuvine. Tot legenda susține că Sfântul Ilie așteaptă în cer sfârșitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor.
Va fi văzut de oameni înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos
Sfântul Ilie e considerat totodată „mustrător al împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitor al prorocilor mincinoşi, minunat făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, cel mai mare între proroci”.
Sfântul a fost văzut de Sfinții Apostoli Petru, Ioan și Iacob pe muntele Tabor, la Schimbarea de Față a Mântuitorului. Se crede că Sfântul Ilie va fi văzut de oameni înainte de cea de-a doua venire a Mântuitorului.
În dimineața zilei Sfântului Ilie se culeg plante de leac
Tradiția spune că în ziua Sfântului Ilie nimeni nu are voie să muncească, altfel va cade grindina. Și nu se consumă mere, altfel grindina va fi de mărimea fructelor. În această zi femeile trebuie să meargă la biserică și să dea de pomană din roadele gospodăriei.
Tot de ziua Sfântului Ilie se culeg plantele de leac, în special busuiocul. Acestea se vor pune la uscat, apoi se duc la biserică pentru a fi sfințite. Din cele mai vechi timpuri, apicultorii, îmbrăcați în haine de sărbătoare recoltează miere, apoi invită vecinii să o guste. Astfel, apicultorii vor avea belșug.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook