Cheloo, internat la Spitalul de Psihiatrie Voila, cu ajtorul Poliției. Avea urme suspecte pe gât
Cheloo s-a internat joi, 18 iunie, la spitalul din Breaza, situat în apropiere de Câmpina. Potrivit News.ro, care citează surse judiciare, Cheloo a fost adus astăzi la Spitalul de Psihiatrie Voila într-o stare de sănătate deteriorată, posibil aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive.
A doua zi dimineață, vineri, 19 iunie, personalul medical din spitalul din Breaza a observat o leziune superficială în zona gâtului pacientului. Cheloo nu a oferit nicio informație despre această leziune, de aceea un cadru medical a solicitat un echipaj al Ambulanţei pentru a fi dus la Spitalul Municipal Câmpina, pentru tratarea leziunii.
Poliția Municipiului Câmpina a făcut precizări cu privire la cele întâmplate la spital, după ce a fost sesizată prin apel la numărul unic de urgență 112, de către personalul medical. Se reclama și o stare de agitație a pacientului Cătălin Ștefan Ion. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au arătat într-un comunicat cum a intervenit la fața locului și ce măsuri s-au luat.
„Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au constatat că persoana în cauză a încercat să părăsească unitatea medicală fără acordul personalului de specialitate și înainte de finalizarea procedurilor medicale necesare. În vederea prevenirii producerii unor vătămări și pentru asigurarea siguranței persoanei și a celor din jur, polițiștii au intervenit conform competențelor legale, procedând la imobilizarea acesteia și facilitând acordarea îngrijirilor medicale necesare.”
Poliția a specificat, de asemenea, că în urma verificărilor preliminare efectuate de agenți la fața locului, nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravențională. IPJ Prahova a mai transmis că acțiunea a avut ca scop exclusiv protejarea integrității fizice a persoanei în cauză și a celor din jur.
Informații de la surse medicale, citate de presa locală
Potrivit unor surse medicale, acesta ar fi fost adus inițial la spitalul din Breaza, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.
Artistul prezenta o leziune superficială în zona gâtului, pe care și ar fi provocat-o singur, motiv pentru care a fost direcționat către o unitate de primiri urgențe pentru îngrijiri de specialitate.

În timp ce se afla în curtea Spitalului Municipal Câmpina, bărbatul ar fi încercat să părăsească incinta fără acordul cadrelor medicale și înainte de a primi îngrijirile necesare. În acel moment, a sosit și un echipaj de poliție, în urma apelului făcut din spital, și a intervenit pentru a-l opri pe artisul vizibil aflat într-o stare de agitație. A fost imobilizat și încătușat de agenți, fiind ulterior condus în secția de urgențe.
După finalizarea evaluării medicale primare, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) l-a transportat pe artist la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, unde a rămas internat sub supraveghere de specialitate.
Anul trecut, a provocat un scandal teribil la Catedrala Neamului
Anul trecut, Cheloo a ajuns în atenția românilor, după ce a făcut scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului. Acesta a intrat cu bolidul în curtea Catedralei, iar când i s-a spus să plece, a pornit scandalul. Rapper-ul s-a certat inclusiv cu forțele de ordine chemate la fața locului, precum și cu paznicii.
Ulterior, Cheloo a fost testat cu aparatul alcooltest și drugtest. Testarea pentru alcool a fost negativă, dar nu și cea pentru droguri. Astfel, Cătălin Ștefan Ion, pe numele său real, a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru a i se recolta probe biologice.
Conform unor surse, artistul ar fi ieșit negativ la prezența drogurilor în sânge, dar nu și în urină. Acest lucru ar putea fi interpretat ca un consum precedent de substanțe interzise, dar nu în ziua respectivă.
Cheloo a reacționat la câteva zile distanță și a negat că ar fi avut vreo confruntare cu forțele de ordine. A înregistrat un mesaj ciudat, care a pus pe toată lumea pe gânduri:
„Indiferent ce se va întâmpla, vreau să credeți că e de rău (…) Toți cei care îmi sunt apropiați sunt implicați. Voi fi umilit public, sunt lipsit de venituri, va trebui sa trăiesc din mila altora, este doar în mintea mea sau este ceea ce va urma (…) Nu știu de când se întâmplă chestia asta, aș vrea să mă creadă cineva (…) consider că sunt în pericol sub toate formele…”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook