Simona Ionescu / Redactor Șef

A murit criminalul în serie care și-a incendiat iubita minoră. Mesajul dinaintea faptei

A murit criminalul în serie care și-a incendiat iubita minoră. Mesajul dinaintea faptei
Criminalul în serie din Mehedinți care a incendiat o fată în vârstă de 17 ani, ca să se răzbune, iar apoi a încercat să se sinucidă, a murit seara trecută.

Bărbatul era internat la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin după ce a încercat să își ia viața în timp ce se afla în arest preventiv. Ion Turnagiu a incendiat-o pe tânăra care l-a acuzat de viol. Se afla de un an de zile în liberate, după ce ultimii 25 de ani i-a petrecut după gratii. El a fost condamnat la închisoare pe viață în 1994 după ce s-a stabilit că a comis nu mai puțin de cinci crime, toate, cu un an mai devreme, iar orintre victimele sale s-a numărat și o femeie însărcinată în luna a șaptea.

Turnagiu a fost eliberat condiţionat printr-o hotărâre a tribunalului Mehedinţi. În pușcărie s-a cunoscut cu fratele ultimei sale victime, iar după ce a ieșit, și cu tatăl lor. Așa s-a făcut că bărbatul s-a apropiat mult de familie și a început o relație platonică cu minora de 17 ani.

”Ar fi avut o relație cu soră-mea, am văzut mesaje la ea în telefon. Îi spunea că el a iubit-o și că l-a făcut să sufere. O mai amenința pe soră-mea. S-au cunoscut la Severin și apoi a venit aici, în Dîrvari,” a declarat fratele tinerei pentru ziarul local Actual de Mehedinți.

 

Ulterior, relațiile dintre ei au avansat, dar nu în direcția acceptată de fată, care l-a reclamat poliției pentru viol. În semn de răzbunare, acesta și-a incendiat iubita. Bărbatul a intrat peste adolescenta de 17 ani în casă, a aruncat cu benzină peste ea și pur și simplu i-a dat foc. Tânăra este în stare gravă, într-un spital din Bucureşti.


Important! O nouă terapie, gratuită, pentru pacienții cu cancer pulmonar

Credeți că fumatul ucide? Adevăratul pericol e unde nu vă așteptați


”Sunt distrus… (…) Bunul Dumnezeu să ne dea la toți, de acum înainte, după inima și sufletul nostru” – acesta a fost mesajul de adio lăsat de criminal cu două zile înainte de comiterea faptei.

Pe data de 13 iunie, Ion Turnagiu a fost arestat preventiv, iar zilele trecute a fost găsit în stop cardio-respirator, bărbatul  care la 20 de ani a omorât cinci oameni, decizând să își încheie socotelile cu viața. Turnagiu a fost găsit spânzurat, cu tricoul, de către poliţişti. Agenţii l-au resuscitat până la sosirea echiapjelor de salvare, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Mehedinţi.

Medicii de la Ambulanță solicitați la fața locului au continuat resuscitarea, apoi, în comă, criminalul a fost internat în secția ATI a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin, unde, noaptea trecută, a decedat.

Sursa foto / video: Facebook/ Ion Turnagiu

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre