A adormit și s-a trezit după trei decenii. Povestea unei tinere din Suedia șochează și acum

Povestea Karolinei e greu de înțeles sau de explicat. Dar tânăra a sfidat legile firii. A adormit cu o puternică durere de dinți și s-a trezit după trei decenii. Părinții au crezut că acest lucru are legătură cu vrăjitoria. Iată incredibila poveste.

Karolina s-a născut la 29 octombrie 1861, fiind a doua cea mai mică din șase copii. Mama Karolinei a crezut că era important ca fata să contribuie la gospodărie, așa că a ținut-o acasă și a învățat-o să citească și să scrie. Karolina a început să meargă la școală abia la sfârșitul toamnei anului 1875, când avea deja 14 ani.

S-a plâns de un sentiment de neliniște generală

După doar o singură lună de școală, Karolina s-a întors acasă cu frații săi și a început să se plângă de o durere cumplită de dinți și de un sentiment de neliniște generală. Familia ei a bănuit că ar putea fi afectată de vrăjitorie sau că se află sub influența răuvoitoare a unui spirit rău. Mama ei i-a spus să meargă la culcare, iar după ce a adormit, nu s-a mai trezit timp de 32 de ani.

Hrănită zilnic, forțat, cu lapte

Tatăl Karolinei era un pescar sărac și nu-și putea permite un medic, în schimb, moașa din oraș a sfătuit familia. Mama Karolinei a avut mare grijă de fiica ei care nu reacționa, hrănind-o cu forța cu două pahare de lapte în fiecare zi. În cele din urmă, vecinii au plătit vizita unui medic, care nu a reușit să o trezească pe fetița adormită și a stabilit că aceasta se afla în comă.

Medicul a continuat să o viziteze timp de un an, după care a scris editorului celei mai importante reviste medicale din Scandinavia, solicitând ajutorul altor profesioniști pentru a găsi un remediu pentru starea de somn continuu a Karolinei.

Insensibilă la înțepături sau atingeri

În 1892, un medic pe nume Johan Emil Almbladh a venit la Mönsterås și a transferat-o pe Karolina într-un spital pentru a o observa. În timpul spitalizării, starea Karolinei a rămas complet neschimbată, ea fiind în această perioadă aproape în stare de stupoare, incapabilă să vorbească și insensibilă la înțepături și atingeri.

Medicii au încercat multe lucruri, dar a fost ineficient chiar și tratamentul cu electricitate. Medicul a declarat-o „isterică”, iar diagnosticul la externare a fost demența paralitică. Dementia paralytica este o tulburare neuropsihiatrică severă care este cauzată de sifilisul în stadiu tardiv.

Cu toate acestea, nu există prea multe indicii care să sugereze că ea suferea de fapt de această boală. După ce a petrecut o lună la infirmerie, Karolina a fost trimisă înapoi acasă. Nu avea să mai fie examinată de un medic decât după ce s-a trezit în 1908. La 32 de ani după ce a adormit.

Nici un psihiatru calificat nu a examinat-o

În timpul bolii sale, Karolina nu a fost examinată de un psihiatru calificat. Acești specialiști erau, la acea vreme, extrem de puțini, iar cei câțiva disponibili erau, în esență, legați de sistemul de sănătate mintală de stat. Deși Karolina a fost intervievată de jurnaliști în câteva rânduri, nu a fost efectuat niciun studiu serios cu privire la circumstanțele care au înconjurat boala și la condițiile în care a avut loc recuperarea.

„Bunule Iisus, ai milă de mine”

La doi ani după ce s-a trezit, a fost vizitată de un medic din Stockholm, Harald Fröderström, care a petrecut mult timp încercând să înțeleagă ce i s-a întâmplat cu adevărat. Fröderström a aflat de la cei doi frați că, în toți acești ani, nu și-au văzut niciodată sora părăsind patul. Cu toate acestea, tatăl a spus că, în câteva ocazii, a văzut-o târându-se pe podea în patru labe. O singură dată, tatăl a auzit-o strigând: „Bunule Iisus, ai milă de mine!”. Apoi s-a târât înapoi în pat și și-a tras pătura peste cap.

Plângea și gemea în somn

Singura îngrijitoare a Karolinei era mama ei. Menajera nu o auzise niciodată rostind vreun cuvânt, dar, ocazional, plângea sau gemea. De asemenea, menajera a observat ocazional că anumite obiecte din cameră își schimbau poziția atunci când ea era afară. Când mama ei a murit în 1905, fata a început să plângă.

Aceste episoade de plâns au persistat timp de câteva zile, însă starea ei generală nu a prezentat nicio îmbunătățire. În absența mamei sale, tatăl ei și-a asumat rolul de îngrijitor, având grijă de nevoile ei și asigurându-i hrana zilnică. Cu toate acestea, starea de sănătate a Karolinei s-a deteriorat și a rămas imobilizată la pat.

„Unde este mama?”

Pe 3 aprilie 1908 menajera a intrat și a găsit-o pe Karolina în patru labe pe podea, plângând. „Unde este mama?”, ar fi întrebat tânăra. Când frații au venit acasă, ea nu i-a recunoscut: „Nu sunt frații mei, pentru că erau atât de mici”. Karolina părea grav subnutrită și avea o paloare care amintea de cineva care a suferit de foame. În primele zile, ea a dat dovadă de slăbiciune, a evitat lumina, a răspuns la întrebări cu ezitare și se străduia să se deplaseze. În mod surprinzător, în ciuda stării în care se afla, a început să mănânce.

Niciodată nu a întrebat ce s-a întâmplat în timpul bolii

Karolina își putea aminti zilele de școală și vizitele la biserică și chiar a început să participe la treburile casnice. Cu toate acestea, ea nu a pus nicio întrebare despre trecut sau despre ce s-a întâmplat în timpul bolii. Nici măcar despre moartea mamei. Fröderström a constatat că Karolina avea o inteligență peste medie. Știa să citească și să scrie și cunoștea numele regelui și al reginei țării sale, dar nu putea indica Stockholm pe hartă.

Ar fi suferit o psihoză declanșată de un eveniment traumatic

Frödeström a respins imediat noțiunea de hibernare totală, afirmând că ar fi fost imposibil ca fata să reziste o perioadă atât de lungă fără să mănânce. În schimb, el a speculat că ea ar fi suferit o formă de psihoză declanșată de un eveniment traumatic. Acest lucru a determinat-o să se retragă sub pături ca o modalitate de a se proteja de realitățile dure ale lumii.

Pe parcursul acestei perioade dificile, mama ei devotată i-a fost alături până la moarte, ajutând-o să ascundă faptul că nu era de fapt în hibernare. Membrii familiei și rudele au fost făcuți să creadă că se afla într-un somn adânc, când, în realitate, Karolina a rămas pe deplin conștientă pe tot parcursul bolii.

O altă fetiță a dormit timp de nouă ani

Cazul Karolinei are multe paralele cu un alt exemplu celebru de fetiță adormită, Ellen Sadler, care ar fi dormit timp de nouă ani. Ca și Karolina, Ellen a fost îngrijită de mama ei, care a hrănit-o cu vin de Porto, ceai și lapte și a refuzat ca vizitatorii și medicii să o investigheze.

După ce mama lui Ellen a murit, responsabilitatea de a avea grijă de Ellen a căzut pe umerii surorilor ei, care probabil nu au putut să se țină de treabă cu sârguință, ceea ce a făcut ca aceasta să se trezească în mod misterios la cinci luni după moartea mamei sale.

După ce s-a trezit, Karolina a ales să ducă o viață destul de sănătoasă, la fel ca Ellen. A murit în 1950, la vârsta de 88 de ani, în urma unei hemoragii intracraniene.