Simona Ionescu / Redactor Șef

A mai murit un membru cheie al familiei Kennedy. Tragediile trecutului i-au marcat viața

A mai murit un membru cheie al familiei Kennedy. Tragediile trecutului i-au marcat viața
Familia Kennedy a avut parte de multe morți de-a lungul anilor, iar unii au vorbit chiar de un blestem. În timp ce o parte din membrii faimoasei dinastii își duc traiul liniștiți și azi, alții au pus o pată neagră peste istoria Americii. Pe 10 octombrie, s-a stins din viață un membru cheie al familiei, ultima care a privit cu ochii ei șirul lung de tragedii din ultimele decenii.

Ethel Kennedy, membru al celebrei dinastii și totodată soția lui Robert F. Kennedy, s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani. Mama a 11 copii, inclusiv a recentului candidat la prezidențiale RFK Jr., și-a dedicat viața luptei pentru drepturile omului și a fost o jucătoare cheie în dinastia familiei Kennedy.

Kennedy a murit joi, 10 octombrie, „din cauza unor complicații legate de un accident vascular cerebral suferit săptămâna trecută”, conform unei declarații a fiicei sale, Kerry. 

„S-a reunit cu dragostea vieții ei” 

„Era o catolică devotată și se împărtășea zilnic, iar noi suntem consolați să știm că s-a reunit cu dragostea vieții ei, tatăl nostru, Robert F. Kennedy; copiii ei David și Michael; nora ei Mary; nepoatele ei Maeve și Saoirse; și strănepoții ei Gideon și Josie”, se arată în declarație. „Vă rugăm să o păstrați pe mama noastră în inimile și rugăciunile voastre”, a fost anunțul făcut de familie. 

Ethel, soția lui Robert „Bobby” Kennedy, amurit la 96 de ani
Foto: People

Ethel a fost mama a 11 copii, dintre care doi au murit înaintea ei. Fiul ei, David Kennedy, a murit din cauza unei supradoze de droguri în 1984, în Palm Beach, Florida. Un alt fiu, Michael Kennedy, a murit în 1997, când a intrat cu schiul într-un copac în timp ce juca fotbal pe zăpadă în Aspen, Colorado.

Șirul lung de tragedii i-a marcat viața 

Soția lui Robert F. Kennedy a supraviețuit mai multor tragedii în cele peste nouă decenii de viață, inclusiv asasinării soțului ei în 1968, la doar cinci ani după ce fratele său mai mare, John F. Kennedy, a fost asasinat.

Ethel Kennedy a crescut 11 copii

Părinții ei — George și Ann Skakel — au murit într-un accident de avion în 1955. Ea și-a pierdut nepotul iubit, John F. Kennedy Jr., într-un accident de avion în 1999, care a mai dus la moartea soției sale, Carolyn Bessette, și a surorii ei, Lauren. Nora ei, Mary Richardson Kennedy (soția fiului ei, Robert F. Kennedy Jr.), s-a sinucis prin spânzurare pe 16 mai 2012.

Cum a făcut față durerii 

Pe 1 august 2019, și-a pierdut nepoata Saoirse Kennedy din cauza unei supradoze accidentale de droguri. Iar în primăvara anului 2020, nepoata ei Maeve Kennedy Townsend McKean și strănepotul ei Gideon McKean au fost găsiți morți după ce au dispărut în timp ce se plimbau cu o canoe cu câteva zile mai devreme.

Întrebată cum a supraviețuit atât de multor tragedii personale, Ethel, care a recunoscut că nu este o persoană introspectivă: „Am trăit aproape întotdeauna în prezent. Și am fost binecuvântată cu credință”. 

Robert Kennedy a avut o relație cu sora lui Ethel

Ethel Skakel, născută pe 11 aprilie 1928, a fost a șasea din cei șapte copii ai familiei Skakel, o familie înstărită din Greenwich, Connecticut, unde tatăl ei a acumulat o avere ca fondator al Great Lakes Carbon Corporation. 

Ethel a fost de față când Bobby Kennedy a fost asasinat

În 1945, l-a întâlnit pe Robert „Bobby” Kennedy, care a avut inițial o relație cu sora ei mai mare, Patricia, înainte de a începe o relație cu Ethel. Cei doi s-au căsătorit în 1950, împărtășind dorința de a avea o familie numeroasă. Au crescut copiii în casa lor spațioasă, Hickory Hill, din McLean, Virginia.

A fost de față când Bobby Kennedy a fost asasinat 

Bobby Kennedy, avocat care a devenit ulterior procuror general, a candidat pentru președinție după asasinarea fratelui său, președintele John F. Kennedy. Din păcate, Ethel a fost prezentă când Bobby a fost împușcat și ucis la Hotelul Ambassador din Los Angeles pe 5 iunie 1968, în timp ce era însărcinată cu fiica lor, Rory. 

Ethel a găsit putere în credința sa în această perioadă devastatoare, crezând că soțul ei era fericit în cer alături de fratele său. În onoarea moștenirii sale, ea a înființat Centrul Robert F. Kennedy pentru Justiție și Drepturile Omului, condus acum de fiica lor Kerry, dedicând următorii cincizeci de ani pentru a milita în favoarea celor defavorizați și pentru a se asigura că angajamentul soțului său față de justiție și drepturile omului nu va fi niciodată uitat.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre