Celebra actriță Ileana Stana Ionescu a murit la vârsta de 87 de ani, în spitalul în care era internată de la sfârșitul lunii mai. Actrița se retrăsese din viața publică de peste cinci ani. Vestea tristă a trecerii în neființă a fost dată de către actrița Alexandra Velniciuc: „Dumnezeu să o ierte și să îi odihnească sufletul! Și datorită ei am ales această profesie!”, a scris aceasta pe Facebook.
La sfârșitul lunii mai, Ileana Stana Ionescu fusese internată în spital, din cauza unor probleme de sănătate, așa cum Rețete și Vedete scria atunci. Actriței i se făcuse rău, iar soțul ei, actorul Andrei Ionescu, în vârstă de 97 de ani, a chemat salvarea.
Tot atunci, actorul a spus că îl așteaptă pe fiul lor să vină pe 18 iunie din America, unde acesta locuiește de foarte mulți ani. Nu se știe încă dacă băiatul a ajuns să-și vadă mama înainte de decesul ei.
Soțul a chemat salvarea
„Ileana s-a simțit extrem de slăbită și am sunat la salvare, să vină să vadă ce are. După un consult medical, cei de pe Salvare ne-au spus și ne-au recomandat că cel mai bine este să meargă la spital, să se interneze, pentru a o întări puțin, după care marți o externează, o să iasă din spital și totul o să fie ok”, spunea la momentul respectiv soțul actriței. Starea acesteia s-a înrăutățit însă, ulterior.
Nici soțul celebrei actriței nu stă bine cu sănătatea, acesta luptându-se cu o afecțiune degenerativă de mai mulți ani: „Fețele nu le recunosc, nu le văd bine. Le ghicesc doar după siluete și după voce. Ileana este bine, stă acasă, ca la pensie. Din păcate, eu am probleme de sănătate, de-abia mai văd siluetele, nu prea descifrez bine amănuntele, iar fețele nu le recunosc, nu le văd bine. Le ghicesc doar după siluete și după voce. Încă mă mai descurc. Această afecțiune degenerativă, din cauza căreia se poate orbi total, o au și oamenii mai tineri. Iau un tratament care probabil încetinește evoluția, dar nu prea cred. Nu mai ies nici din curte, pe stradă, de frică”, mărturisea Andrei Ionescu în urmă cu 2 ani.
A fost atrasă de mică de artă și cultură
Ileana Stana Ionescu s-a născut pe 14 septembrie 1936 în orașul Brad, județul Hunedoara. A crescut într-o familie modestă, dar plină de dragoste și sprijin, care i-a încurajat de mică pasiunea pentru artă și cultură. Încă din copilărie, Ileana a fost atrasă de teatru și și-a dorit să urmeze o carieră în acest domeniu, vis pe care l-a împlinit mai târziu cu succes.
Cariera sa artistică este impresionantă, cuprinzând sute de roluri în teatru, zeci de roluri în filme remarcabile și numeroase apariții în producții TV. De asemenea, a interpretat magistral nenumărate personaje pentru Teatrul Național Radiofonic, devenind una dintre cele mai respectate și iubite actrițe din România. Talentul, devotamentul și pasiunea ei pentru arta dramatică i-au adus recunoaștere și admirație atât din partea publicului, cât și a colegilor de breaslă.
Ileana Stana Ionescu și soțul ei s-au iubit peste 60 de ani
Cu ceva timp în urmă, Andrei Ionescu, soțul regretatei actrițe, a povestit că prima dată când a văzut-o pe aceasta nu i-a plăcut deloc. Au devenit pentru început prieteni, apoi totul s-a transformat în cea mai frumoasă poveste de dragoste care s-a întins pe parcursul a peste 60 de ani. Ileana Stana Ionescu și-a cunoscut viitorul soț la Reşita, unde tânăra actriţă interpreta primul rol al carierei, în spectacolul „Şcoala femeilor“. Andrei Ionescu îi era coleg de distribuţie
„La noi, iubirea a durat pentru că am fost foarte legați prin această profesie. Fiind actori, am devenit inseparabili, am făcut o echipă grozavă și acasă, și pe scenă. Eu sunt mai calm, ea se agită mai mult, ne completăm reciproc”, a mărturisit actorul în urmă cu ceva timp.
„Rostirea adevărului” i-a călăuzit viața
Într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani, Ileana Stana Ionescu vorbea despre valorile și regulile pe care le-a respectat, indiferent de situație. Actrița a fost educată de mama ei, pe care o descria cândva ca fiind „un înger de femeie”. Pe lângă rostirea adevărului, despre care spunea că „a fost baza educației mele”, actrița a respectat mereu și regulile de politețe învățate încă de când era mică.
„Sunt mai multe reguli de politeţe la care ţin foarte mult şi care în vremea din urmă parcă nu prea se respectă. Este obligatoriu să fii atent, politicos, respectuos, indiferent dacă ceea ce auzi sau ce ţi se răspunde nu îţi este pe plac. Poţi să pui lucrurile la punct, dar cu tact şi cu eleganţă”, spunea îndrăgita actriţă într-un interviu televizat, cu 10 ani în urmă.
De ce nu a plecat actrița din țară, după fiul ei
Atunci când a fost internată în spital, Ileana Stana Ionescu își aștepta băiatul acasă, pe medicul Andrei Manuel, pe care nu îl mai văzuse de 3 ani, căci lucrează în SUA. Nu se știe însă dacă Andrei a mai apucat să își vadă mama înainte ca aceasta să moară. În interviul de acum 10 ani, Ileana Stana Ionescu a dezvăluit motivul pentru care nu a ales să plece și ea din țară, pentru a fi alături de fiul ei.
„Eu sunt o româncă înverşunată. Un ziarist m-a întrebat la un moment dat dacă nu sunt tentată să plec în străinătate, să rămân acolo. Şi i-am spus că nu aş face asta niciodată, dacă adică ce trăiesc în ţara mea nu am să mai trăiesc niciunde. Şi am verificat. Din clipa în care ies pe poartă şi mă duc, să spunem, la piaţă, mă întâlnesc cu 2-3 oameni: <bună dimineaţa, bună ziua, ce mai faceţi, ce gătim astăzi, ce e nou, ce se aude?>. Adică o comunicare permanentă, continuă şi dătătoare de forţă”, spunea actrița.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook