Cu toții am văzut imaginile de speriat cu peliculele de kilometri pătrați de deșeuri din plastic ce poluează plutind pe mări și oceane, dar acum a nins cu plastic în Siberia. Am văzut animale moarte în chinuri după ce au mâncat plastic, în necunoștință de cauză. Și am văzut altele mutilate, după ce au crescut cu plastic în conjurat în jurul corpului.
Dar acum, cea mai recentă descoperire a cercetătorilor e de-a dreptul de speriat. Plasticul a ajuns în precipitații. Oamenii de știință ruși au descoperit particule de plastic până și în zăpadă. Altfel spus, a nins cu zăpadă. În Siberia. Și asta e înfricoșător.
A nins cu plastic în Siberia
Oamenii de știință ruși încearcă să înțeleagă amploarea unei potențiale amenințări la adresa mediului în Siberia: zăpada poluată cu particule de microplastic. Problema este că odată ce zăpada se topește, particulele de microplastic se infiltrează în sol, de unde urmează tot circuitul natural, ajungând în apă și afectând, apoi fauna și flora, relatează Reuters și National Post.
Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Tomsk au cules mostre de zăpadă din 20 de regiuni diferite ale Siberiei – de la Munții Altai la Arctica. Datele preliminare ale cercetării confirmă prezența plasticului în zăpadă. Microparticulele de plastic sunt purtate de aer și ajung în zăpada din colțuri izolate ale Siberiei.
„Este clar că nu doar râurile și mările sunt implicate în circulația microplasticului la nivel planetar. Ci și solul, organismele vii și chiar și atmosfera”, afirmă Iulia Frank, director științific al centrului de studiere a microplasticului la Universitatea Tomsk.
Microplasticul, creat când bucăți mai mari de deșeuri plastice se descompun în timp, este tot mai des descoperit în natură. E prezent în aer, hrană, apă potabilă și chiar în gheața arctică.
Asta nu e tot. A fost descoperit plastic în animale
Cercetătorii din Tomsk au descoperit anterior particule de microplastic în sistemele digestive ale peștilor capturați în râurile siberiene. Oamenii de știință au confirmat astfel că aceștia contribuie la poluarea Oceanului Arctic cu plastic. „Siberia nu a fost absolut deloc cercetată din punctul acesta de vedere. Interesul nostru (al Rusiei) cu privire la această problemă a apărut târziu comparativ cu restul lumii”, a mai afirmat Frank.
Mirosul emanat de fragmentele din plastic aflate în apa mării, colonizate de bacterii şi alge, îi determină pe peşti să le ingereze, confundându-le cu hrana. Astfel, plasticul e introdus în lanţul trofic, potrivit unui studiu publicat de AFP, în urmă cu patru ani. Numeroase specii de peşti înghit resturi de plastic, au arătat cercetătorii de la Universitatea California şi de la Acvariul din San Francisco. Aceștia au publicat un studiu în revista britanică „Proceedings B of the Royal Society”.
Plasticul ajunge și în mușchii peștilor și al altor animale marine
Ingestia acestor resturi poate fi mortală. Și cauzează o acumulare de substanţe toxice de-a lungul întregului lanţ trofic, în care fiecare prădător se hrăneşte cu animale care au ingerat aceste fragmente.
Alte rezultate îngrijorătoare privind microparticulele de plastic care pot ajunge în țesutul muscular al peștilor, au fost făcute publice de cercetătorii din Noua Zeelandă. Experimentele au revelat că unele specii de pești din Golful Hauraki ingeră mai multe microparticule de plastic decât altele. Cercetătorii au descoperit că microparticulele de plastic îşi pot croi drum prin mucoasa intestinală ajungând în ţesutul muscular al peştilor, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare a Apei şi Atmosferei din Noua Zeelandă (NIWA).
Sursa foto: Instagram
Elevii unui liceu văd zilnic filme pentru adulți în timpul orelor
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook