Simona Ionescu / Redactor Șef

S-a schimbat legea pentru obținerea permisului de conducere. Controale medicale mult mai dese!

S-a schimbat legea pentru obținerea permisului de conducere. Controale medicale mult mai dese!
În condițiile în care România, alături de Bulgaria ocupă un loc sumbru în topul țărilor UE cu cele mai multe victime în accidente rutiere, noile reguli aprobate de Parlamentul European vin ca o gură de aer proaspăt pentru siguranța pe șosele. Ce se întâmplă cu permisele de conducere.

Parlamentul European a dat undă verde unor reforme noi privind permisele de conducere. Implementarea noilor modificări, menite să crească siguranța rutieră și să reducă numărul accidentelor grave este obligatorie până în noiembrie 2028.

Noile măsuri sunt parte din pachetul legislativ pentru siguranță rutieră lansat de Comisia Europeană în martie 2023.

Perioadele de valabilitate a permiselor vor fi adaptate în funcție de tipul de vehicul și vârsta șoferului

Conform noilor norme ale Parlamentului European, viitorii șoferi vor fi testați pe unghiul mort, sistemele de asistență la condus, deschiderea sigură a portierelor și riscurile folosirii telefonului mobil la volan.

Perioadele de valabilitate a permiselor de conducere vor fi adaptate în funcție de tipul de vehicul și vârsta șoferului. În ceea ce îi privește pe conducătorii auto care au peste 65 de ani, aceștia vor trebui să facă mai des controale medicale.

Permis digital și perioadă de doi ani pentru începători

Parlamentul European schimbă regulile privind permisele de conducere. Noile reglementări trebuie implementate până în noiembrie 2028
Noi reglementări pentru permisele de conducere

De asemenea, potrivit raportoarei PE pentru permisele de conducere, Jutta Paulus, până în anul 2030, noua Directivă europeană privind permisele de conducere „va introduce un permis de conducere digital, oferind în același timp cetățenilor libertatea deplină de a alege între o aplicație și un card fizic”.

Conform noilor norme, va fi introdusă o perioadă de probă de 2 ani pentru șoferii începători, iar cine încalcă legea va primi sancțiuni mai severe.

Tinerii pot obține permisul la 17 ani, dar doar însoțiți de un șofer experimentat până la 18 ani, o măsură menită să crească experiența practică. Noile reguli impuse de Parlamenul European vor trebui să fie implementate în legislațiile naționale până în noiembrie 2028.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri