Artistul Dima Nova și formația sa, Cream Soda, au cântat melodia „Aqua Disco”, considerată un imn împotriva lui Vladimir Putin.
Potrivit informațiilor oferite de Newsweek, în acest cântec se vorbește despre vila președintelui rus, estimată la 1,3 miliarde de dolari, din apropierea Moscovei, unde se presupune că Putin ar trăi alături de fosta gimnastă Alina Kabaeva și cei doi copii ai lor.
„Mă inviți la film și la câteva pahare. Mă inviți să respir fumul de shisha, să mă răcoresc pe pături, să privesc apusul de soare din budoarul tău de marmură. Tu nu înțelegi că este foarte old school”, spun versurile piesei.
Slogan de mobilizare împotriva liderului de la Kremlin
La scurt timp după lansare, oamenii au primit această piesă ca pe un slogan de mobilizare împotriva lu Putin, drept urmare melodia era pusă la difuzoare de câte ori rușii doreau să protesteze. Cântecul a ajuns atât de cunoscut încât protestele împotriva liderului de la Kremlin au ajuns să fie denumite „Aqua Disco Party”.
Melodia formației Cream Soda, formată în anul 2012 a rupt topurile în Rusia, mai ales după ce președintele a invadat Ucraina, iar acest lucru a deranjat mult Kremlinul.
Dima Nova a căzut în gheață
Dima Nova, pe numele său adevărat Dmitri Svirgunov, a trecut la cele veșnice, după ce a căzut în gheață, în timp ce traversa râul Volga înghețat.
„Am avut o tragedie noaptea trecută. Dima nostru Dima Nova, în compania unor prieteni, se plimba de-a lungul Volgăi și a căzut prin gheață”, au declarat îndurerați colegii trupei, potrivit LAD Bible.
Alături de Dima s-au stins și fratele său, Roman Svirgunov, în vârstă de 25 de ani, dar și prietenul lor Georgy Kiselev, în vârstă de 28 de ani. Toți se presupune că au fost trași sub gheață de curentul puternic și au fost dați dispăruți. Conform site-ului rusesc „Meduza”, accidentul a avut loc în satul Dievo-Gorodishche, în regiunea rusă Iaroslavl.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook