Simona Ionescu / Redactor Șef

Accident cumplit cu mașina, tânără în comă

Accident cumplit cu mașina, tânără în comă
Caz incredibil duminică dimineața la Constanța. O femeie a ajuns în comă după ce și-a prins capul în între haion și sistemul de decapotare al mașinii în care se afla împreună cu alte două femei și cu un bărbat.

Incidentul a avut loc pe strada I.L. Caragiale din Constanța, în fața unui bloc.  În jurul orei 6.00, sâmbătă,  salvatorii au fost solicitați prin apel la numărul unic de urgență, 112, să intervină pentru a ajuta o persoană care și-a prins capul între haion și sistemul de decapotare al mașinii.

La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. Acestea au preluat-o pe tânăra de 32 de ani, care era în stare foarte gravă. Mai exact, victima intrase în comă, după ce suferise un  traumatism cranio-cerebral sever. Aceasta a fost transportată intubată spre Spitalul Clinic de Urgență Județean Constanța, iar acum medicii încearcă să facă tot posibilul să o salveze.

Polițiștii constănțeni au declanșat o anchetă în acest caz și au transmis primele concluzii. Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, ”din primele cercetări, polițiștii au stabilit că victima se afla pe bancheta din spate, iar în momentul în care a fost activat sistemul de decapotare de către pasagera din dreapta-față”. Datorită poziției în habitaclul mașinii, capul tinerei i-a fost prins între haion și sistemul de decapotare.

În  cauză, polițiștii efectuează  cercetări  sub aspectul  săvârșirii  infracțiunii  de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: Ordinea.ro

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre