Adrian Mutu investește des în domeniul imobiliar. E o altă mare pasiune de-a sa, iar acum și-a împlinit un vis.
Briliantul și soția sa, frumoasa Sandra, și-au cumpărat un apartament de lux pe litoral, cu vedere spre Marea Neagră. Atât de încântată a fost bruneta de noua achiziție încât a publicat pe contul se socializare câteva imagini cu noua casă de vacanță. Celor doi le place să trăiască în lux, așa că și apartamentul arată ca în reviste.
Noul apartament este dotat cu ferestre mari din care se poate vedea marea în toată splendoarea sa, dar și un balcon uriaș unde cei doi se pot relaxa în voie. Chiar dacă nu s-a discutat despre preț, e clar pentru toată lumea că Mutu a scos din buzunar o sumă considerabilă.
„Am vândut șase case”
De altfel, Adrian Mutu a vorbit despre pasiunea sa pentru imobiliare într-un podcast, unde a mărturisit că investește serios. El a povestit și faptul că la începutul carierei după ce a făcut bani mulți, le-a cumpărat chiar și părinților o casă superbă. ”Din primii bani pe care i-am avut, adică sume importante, gen o sută, o sută și ceva de mii de dolari pe vremea aia, le-am luat casa părinților mei. Singurul loc în care am investit au fost case.
„La un moment am avut șase case, le-am vândut pe toate”
Mi-am luat o casă, mi-am mai luat încă o casă, dar nu m-am gândit în sensul că o să le vând. Am avut o perioadă în care am crezut că nu mă întorc și am vândut toate casele din România. La un moment dat aveam șase case și le-am vândut pe toate!”, a spus Adrian Mutu în podcastul lui Codin Maticiuc.
Cum s-a îndrăgostit de Sandra
Cu ceva timp în urmă, Mutu a vorbit și despre momentul în care a realizat că Sandra este femeia vieții sale. La început, cei doi au avut o relație la distanță, dar totul s-a terminat cu o cerere în căsătorie pe o plajă din Belek.
”La început, o relație de la distanță, iar din iarna lui 2015, ceva mai serios. Stătea la Timișoara, am rugat-o să vină la București, să vorbim, să vedem ce iese. Inevitabilul s-a produs și ne-am îndrăgostit! Am semnat, în iulie 2015, cu indienii de la Pune City, am plecat în cantonament, o lună de zile, în Antalya (…)”, s-a destăinuit Adrian Mutu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook