Adriana Bahmuțeanu a trecut la amenințări. Va spune românilor cine este Honorius Prigoană cu adevărat

Adriana Bahmuțeanu i-a transmis un ultimul mesaj lui Honorius Prigoană, după ce a aflat că acesta a depus în instanță o cerere pentru a prelua autoritatea părintească asupra celor doi frați. Dacă nu se potolește, va spune tot ce nu a știut nimeni despre el.
„Da, a depus proces să-mi ridice autoritatea părintească, că Honorius o vrea el. (…) Nu știu pe ce motiv, că n-am studiat, abia am aflat și eu. (…) Păi vrea el s-o exercite, pai el să-și vadă în primul rând de copilul lui și de nevasta lui, nu de copiii mei.
El n-are nicio treabă cu copiii mei, până acum au fost relații foarte reci și o să auziți niște dezvăluiri zilele următoare. Nu pare niciun șantaj, este doar o informare.cee
Eu îl informez pe Honorius că dacă nu îmi aduce în 3 zile copiii, vor apărea în presă foarte multe informații despre adevărata lui față și adevăratele lui preocupări. (…) O să le spun la timpul potrivit pe toate, vreți să rămân fără gloanțe?”, a spus Adriana în emisiunea lui Dan Capatos.
De asemenea, fosta soție a lui Silviu Prigoană susține că a depus în instanță și la poliție probe, „inclusiv înregistrări audio, tot ce aveam, probatoriu în scris, adică hârtii, tot ce am avut”.
„Sunt sunt nivelul mării, sub limita legii, dar sunt, de fapt, infracțiuni ascunse. Dar vom demonstra că acest Honorius are doar un interes material, că vrea să prostească doi copii, doi adolescenți care n-au încă mintea ca a unui adult.
Să-i prostească, să le ia banii de la tatăl lor, că nu îi ajunge cât i-a rămas”, susține vedeta. La rândul său, Adriana Bahmuțeanu a depus, prin intermediul avocatului său, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3, o plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorilor, lipsire de libertate și nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook