Simona Ionescu / Redactor Șef

Al doilea fiu al lui David Bachkam e îndrăgostit lulea. Cine e frumoasa!

Al doilea fiu al lui David Bachkam e îndrăgostit lulea. Cine e frumoasa!
Romeo Beckham apare cu gura până la urechi într-un selfie adorabil cu iubita sa, Mia Reagan.

Tânărul în vârstă de 17 ani și-a tras prietena aproape de el, purtând doar o pereche de boxeri Supreme.

F1C8749D 15B2 44A9 B66D 79F8650CBA02

Mia Reagan, în vârstă de 17 ani, a realizat fotografia în oglindă și purta un tricou simplu negru, două lanțuri de argint și părul prins la spate.

Adolescenții îndrăgostiți par foarte fericiți în poza pe care Romeo a descris-o cu un simplu emoji cu o inima neagră.

Mia a distribuit, de asemenea, sesiunea de fotografii din baie în categoria de highlights de pe contul ei de Instagram, care a inclus imagini în care cei doi pozează cu expresii mai serioase.

Începutul relației lui Romeo Beckham

Mia și Romeo au făcut relația oficială în mai 2019. Deși nu este clar cum s-au întâlnit pentru prima dată, se zvonește că s-au cunoscut prin frecventarea unor cercuri de prieteni comune.

277D7533 25C1 48EE B7F6 89282AFDB4B1

Prima publicare a relație pe social media a fost în septembrie 2019 și îndrăgostiții publică de atunci în mod regulat fotografii îndrăgite de fanii lor pe Instagram.

D37C71C1 1A14 4430 83EA 09AB55CEEEDD

Iubita lui Romeo Beckham, invitată în vacanța de familie

Mia a fost primită cu căldură de faimoșii părinți ai lui Romeo, alăturându-se recent în vacanța de familie din Italia, după ce au fost forțați să se despartă în timpul carantinei.

Romeo a avut o relație romantică, anterior,  cu actrița din serialul Stranger Things, Millie Bobby Brown.

Victoria Beckham a invitat-o pe iubita fiului său la shooting-ul pentru noua sa colecție de haine

Mia a fost primită cu brațele deschise în familia Beckham, încât mama Victoria chiar a recrutat-o ​​pentru a fotografia noua colecție de haine.

75A9DCEC 903E 49E1 AE0F 0B87D8F12709

În una dintre fotografii, Mia pozează elegant într-un trench purtat peste o pereche de pantaloni baggy și o braletă, cu părul blond prins într-un coc.

Imaginea finală este compusă din patru fotografii ale modelului Mia pozând toate hainele.

0E5A7948 210E 445C 9F7D 8345B3307032

Logodnica lui Brooklyn Beckham, prietenă cu Mia pe Instagram

Nicola Peltz, care este logodită cu cel mai mare fiu al Victoriei, Brooklyn, o urmărește și apreciază pe Mia pe rețelele de socializare.

2FEEBC2C 4182 4C17 82D6 351D7632A0D1

Mia a distribuit și fotografiile pe propriul cont de Instagram: „Haine frumoase – noua colecție #VVB @victoriabeckham”.

„Arăți incredibil !!!!! Săruturi x xx”, o complimentează Victoria Beckham.

Aceasta nu este prima aventură a Miei în modeling, în adolescență având un contract la celebra agenție Storm. Aceasta a pozat anterior pentru mărci precum PrettyLittleThing.

Ilie Năstase s-a lansat în imobiliare. Pentru cine a cumpărat case

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre