Unul dintre cei mai mari artiști ai României, Alexandru Arșinel a făcut un anunț la care nu s-ar fi așteptat nimeni.
Alexandru Arșinel a dat vestea tristă. Vor curge lacrimi pe obrajii celor care-i iubesc
Alexandru Arșinel a dezvăluit pentru Fanatik că este pe punctul să se retragă, dar înainte de asta, vrea să facă un ultim spectacol. Pentru că, din nefericire, lucrurile cu sănătatea lui se înrăutățesc tot mai mult în fiecare zi. Actorul spune că a început să respire din ce în ce mai greu și să obosească foarte repede. Chiar și așa, el încă încearcă să ducă la bun sfârșit toate contractele pe care le are.
”Sunt la Botoșani și o să am un spectacol pe care îl dăm la restaurantul cel mare de aici pentru inaugurarea unor acțiuni. Eu sunt din zonă de aici. (…) Eu încerc să mai fac față un timp, după care o să mă cam retrag. (…) ”, a explicat Alexandru Arșinel.
Vrea să mai facă un lucru
Înainte de a pune stop carierei de peste 62 de ani, Alexandru Arșinel vrea să mai facă un lucru: un spectacol la Dolhasca, locul unde este foarte iubit. Însă tot evenimentul va fi unul simplu. ”Eu încerc să mai fac față un timp, după care o să mă cam retrag. Eu sunt din Dolhasca. Acolo, de exemplu, și dacă se inaugurează o grădiniță sunt invitat.
Și sunt bine primit, apreciat. Vreau, într-un fel, să le și mulțumesc pentru tot. Acolo mă voi retrage, acolo voi pune punct. (…) Doresc să îmi mai invit doi trei colegi la un spectacol la Dolhasca, apoi să mă retrag. Dar nu în altă parte o să fac retragerea, doar la Dolhasca pot să o fac”, a mărturisit Alexandru Arșinel.
A trecut printr-o perioadă extrem de dificilă
Arșinel susține că s-a gândit la retragere după ce a trecut prin momente foarte grele, când a fost supravegheat permanent. El spune că nu se plânge acum de dureri, ci de o mare suferință. ”Nu neapărat mă plâng de dureri, ci de suferință. Inima continuă să își facă damblaua, nu sunt în regulă. Am probleme și cu respirația”, a recunoscut actorul.
Sursă foto: antena3
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook