Alexandru Ciucu și Alina Sorescu nu s-au înțeles nici acum, la aproape trei ani de la despărțire, în ceea ce privește custodia celor două fiice ale lor, Raisa și Carolina. Cântăreața a făcut recent un apel public la designer, pe care îl roagă să rezolve cât mai repede întreaga situație, de dragul copilelor. Artista a și dat cărțile pe față cu această ocazie și a dezvăluit că Ciucu le interzice anumite lucruri Raisei și Carolinei.
Alina Sorescu a clarificat faptul că fiicele ei sunt pe primul plan și de asemenea și-a manifestat îngrijorarea cu privire la programul de custodie actual. Practic, fetițele petrec acum câte o săptămână cu fiecare dintre părinți, lucru care nu este în regulă pentru creșterea și programul lor, căci le derutează, este de părere cântăreața.
Fiicele Alinei Sorescu nu au voie să vină la concertele mamei
Una dintre supărările artistei este că fiicele sale nu sunt lăsate de tatăl lor să meargă la concertele ei și nici să cânte. Conform Alinei, Alexandru Ciucu le interzice fetelor să fie prezente la evenimentele mamei lor, chiar dacă micuțele își doresc mult acest lucru.
„S-a aflat când tatăl fetelor a intentat ordonanța prin care cerea domiciliul fetelor la el, lucru care nu s-a aprobat. S-a întâmplat de multe ori ca la concerte sau când am avut evenimente de 1 iunie să nu fie de acord să vină, deși ele își doreau. Asta e o activitate care ar trebui să presupună continuitate”, a povestit Alina Sorescu în cadrul unui interviu recent.
„Totul e după calendar”
Artista a adăugat că, deși a avut numeroase ocazii în care fetițele și-ar fi dorit să o vadă pe scenă, tatăl lor a refuzat să le lase să participe.
„Știu din povestirile lor că la multe din activitățile mele nu au venit, deși ele și-ar fi dorit. Acum, pe 13 octombrie, la Sala Palatului, voi cânta doar eu și cred că am noroc și fetele vor fi la mine. Totul e după calendar”, a mai spus Alina Sorescu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook