Alina Sorescu și-a pus sufletul pe tavă și a mărturisit lucruri care au fost închise în sufletul său o bună parte din viață. Cât de mult a făcut-o să sufere Alexandru Ciucu?
Ciucu nu a mai lăsat-o să-și continue cariera
Dacă acum a renăscut ca pasărea Phoenix din propria-i cenușă și a pus cariera pe primul plan, în trecut Alina a suferit foarte mult pentru că nu a fost pe scenă. Cântăreața a mărturisit acum că cel care a pus atunci stavilă carierei sale a fost chiar propriul soț.
„Din păcate, realitatea a arătat lucrul ăsta. A fost o perioadă în care n-am mai fost atât de prezentă, de aceea acum sunt și bine. Pentru că fac ce am făcut de mic copil. Să cânt și să-mi văd de viața artistică. Și asta mă împlinește.
N-a fost o perioadă ușoară, chiar dacă ești persoană publică treci prin tot felul de lecții. E mult mai greu pentru noi, pentru că ești comentat, dar încerc să o fac cu decență”, a spus artista la emisiunea lui Mădălin Ionescu, la Antena Stars.
De ce n-a vrut Ciucu ca Alina Sorescu să nu-și continue cariera
„Fata cuminte” a muzicii ușoare românești susține că fostul soț a ajuns chiar să o acuze că spune anumite lucruri doar pentru a face rating. „Am încercat și am luptat ca lucrurile să meargă bine, să trecem peste aceste lucruri, pentru că avem doi copii.
De aceea, negam să dau răspunsuri, refuzam să apar în emisiuni pentru că eram stânjenită. E complicat când lupți de unul singur. Am încercat ce am putut să salvez căsnicia”, a recunoscut cântăreața.
Alina spune că alături de soțul său a mers și la specialist, „dar nu e suficient să te duci, să și dorești să aplici din sfaturile primite”. Alina a mărturisit și faptul că micuțele nu frecventează cursurile școlii pe care aceasta o are pentru că „tatăl nu este de acord”.
Regretul Alinei Sorescu: că nu a depus actele de divorț mai devreme
„Nu mi-am dorit așa ceva niciodată. M-am căsătorit din dorința de a rămâne pentru totdeauna. Când am depus actele de divorț, lucrurile nu s-au întâmplat din senin, s-au erodat în timp. Sunt multe lucruri de spus dar cât în joc e viața unor fetițe și un proces în derulare, voi trata totul cu diplomație.”, a afirmat vedeta.
Întrebată dacă are vreun regret în privința relației cu Alexandru Ciucu, Alina a spus că singurul lucru de care îi pare rău este că nu a luat mai devreme decizia de a divorța.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook