Recent, Alina Sorescu le-a spus tuturor că s-a îndrăgostit iremediabil de un suflet cald și e extrem de bucuroasă că a apărut în viața ei.
În acest moment nu e vorba de vreun bărbat, ci de o superbă și delicată pisicuță albă, cu ochii albaștri ca seninul cerului. Vedeta i-a făcut mai multe fotografii pe care le-a postat pe contul de socializare, iar reacțiile nu au întârziat să apară.
„Ce ghemotoc pufos și ce ochișori senini”
„În viața noastră a apărut Amira”, a scris Alina Sorescu și prietenii din online au sărit imediat cu tot felul de comentarii. „E frumoasă. Să aveți parte de ea. Să fiți fericite și sănătoase. Și să răzbești in lupta cu fostul soț sa poți avea copiii lângă tine. Că tu ești mămica lor.
O mămică minunată, frumoasă, inteligentă, o bună gospodină. Să vă ocrotească Cel de Sus, a spus un prieten din online”. „Ce ghomotoc pufos și ce ochișori senini! Să vă bucurați de ea!”, „Este o frumusețe! Să aveți grijă de ea. Veți primi multă dragoste, la schimb”, au fost câteva dintre comentariile primite pe contul de socializare.
Divorț neașteptat și dureros
Nimeni nu se aștepta ca Alina Sorescu să divorțeze de bărbatul alături de care părea că are o relație de poveste, designerul Alexandru Ciucu. Cântăreața a spus cu ceva timp în urmă că trece prin momente grele și nu dorește ca un părinte să simtă așa ceva vreodată. „Anul trecut a fost cel mai complicat an din viața mea.
Și pare că și acesta este la fel, pentru că situația încă nu s-a finalizat definitiv. E o perioadă cu toate stările posibile. De la situații delicate în plan personal la reușite în plan profesional. Însă simt că m-am născut a doua oară, mai puternică, gata să fiu acolo pentru fetițele mele și pentru oamenii care mă apreciază și mă susțin de când eram mica.
„M-a salvat să rămân cu capul pe umeri dorința de a avea toate trei o viață liniștită”
„Nu mi-am dorit să ajung aici, când m-am căsătorit speram să fie pentru toată viața. M-a salvat să rămân cu capul pe umeri dorința de a avea toate trei o viață liniștită.
A fost și este greu, pentru că a fost un an plin de ordonanțe, recursuri în justiție, cererea tatălui fetelor de a stabili domiciliul lor la el… Procesul încă nu este încheiat, așa că starea de neliniște va mai dura. Nu mi-am dorit să ajung aici, când m-am căsătorit speram să fie pentru toată viața.
M-a salvat să rămân cu capul pe umeri dorința de a avea toate trei o viață liniștită. M-a salvat, totodată, muzica, pentru că așa mi-am exprimat trăirile. Și m-a salvat susținerea zecilor de mii de oameni care mi-au scris și îmi scriu în toată această perioadă că sunt alături de mine, mai ales mame care trec prin situații similare de viață”, a declarat artista, pentru revista Viva.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook