Alt jurnalist, un intelectual de marcă, s-a stins din viață. Avea doar 65 de ani

Critic literar, scriitor, eseist și jurnalist român, Radu Călin Cristea era un tip de bănățean din acela neconflictual, deși în scris era acid și înțepător. A avut prieteni care s-au transformat în dușmani și dușmani care s-au trasformat în prieteni. În general, ideile politice au generat onflicte publice care acum rămân doar în arhivele jurnalistice sau ale literaturii.
Nu știm încă de ce s-a stins din viaţă atât de devreme, la 65 de ani, dar regretele că a dispărut un om de cultură, un român de valoare sunt primordiale.
Dumnezeu să te odihnească, domnule Radu Călin Cristea!
Cine a fost Radu Călin Cristea
Radu Călin Cristea s-a născut în anul 1955, în comuna Ineu, regiunea Arad. A urmat un liceu din Arad, iar în 1978 a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București.
A debutat publicistic în 1973 în revista „Orizont” din Timișoara, iar editorial cu volumul de eseuri Emil Botta-despre frontierele inocenței, la Editura Albatros, în 1984.
A fost colaborator şi redactor la programul „Actualitatea Românească” la Radio Europa Liberă (1990 – 2002) și a scris editoriale în Evenimentul zilei, Adevărul, Cuvântul, Amfiteatru.
De asemenea, a fost director al Muzeului Literaturii Române din București, iar în vara anului 2012 a fost director general (interimar) al TVR. Apoi a rămas în TVR, ca șef al Departamentului „Literatură. Arte”.
Fost membru al CNA, Radu Călin Cristea era cunoscut şi ca fiind un apropiat al PNL. Are o fiică de care era foarte mândru.
Primul job, reporter la cotidianul ”Tineretul liber”, câștigat în urma unui concurs în 1990. Din 1993 până în 1997 – redactor sef adjunct la ”Evenimentul zilei” condus de Ion Cristoiu. A urmat perioada 1998-2006 la Libertatea, apoi la Click! și Adevarul Holding unde a implementat proiectul unei campanii umanitare fără precedent în presa românească. L-a continuat și la Libertatea, după ce s-a întors la Evenimentul zilei, în 2012 ca redactor șef și unde activează și azi. În anul 2020 a lansat și propriu site – Rețete și Vedete, o publicație de știri din actualitate și de divertisment. Membru UZPR.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook