Simona Ionescu / Redactor Șef

Amenzi pentru șoferii neglijenți. Veți rămâne fără talonul mașinii

Amenzi pentru șoferii neglijenți. Veți rămâne fără talonul mașinii
Ați omis să vă verificați mașina? Farurile, stopurile și lămpile de semnalizare nu funcționează cum trebuie? Fiți cu băgare de seamă, pentru că șoferii indolenți vor primi amenzi.

Potrivit legii, șoferii trebuie să se asigure că farurile funcționează așa cum scrie la carte, sistemul de iluminare fiind esențial pentru a circula. Dacă ați greșit, amenzile bat la ușă.

În cazul care plecați la drum și aveți defect chiar și un simplu bec, nu veți fi păsuiți. Orice defect pe care oamenii legii îl vor găsi, veți plăti amenzi. Pentru faruri sau stopuri defecte, riscați între șase și opt puncte de amendă, adică veți scoate din buzunar între 870 lei – 1160 de lei. „Constituie contravenții și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni […] circulația cu un autovehicul și tractor agricol sau forestier, remorcă sau tramvai cu defecțiuni la sistemul de iluminare”, se arat în Art. 101, alin. 1, pct. 11 din Codul Rutier.

Puteți rămâne și fără certificatul de înmatriculare

Dacă poliția constată defecțiuni majore la sistemul de iluminare al mașinii, e posibil chiar să vi se suspende certificatul de înmatriculare. Se va reține talonul la vehiculele care circulă noaptea fără „faruri sau lămpi de semnalizare, dispozitivele de iluminare și semnalizare luminoase, mijloacele fluorescent-reflectorizante”, se arată în art. 112 din Codul Rutier.

Ce amenzi veți primi dacă nu aveți farurile funcționale

Polițiștii vă pot lua talonul și dacă autovehiculul prezintă defecțiuni la sistemele de iluminare-semnalizare sau are montate alte dispozitive decât cele omologate. Talonul nu va fi luat dacă unul dintre faruri nu funcționează, însă veți plăti amendă. Același lucru se întâmplă și în cazul stopurilor.

Mașinile au deficiențe tehnice majore

În urma unor controale în trafic realizate în primele șase luni ale acestui an, s-a constatat că peste 44% dintre mașinile controlate în trafic au avut deficiențe majore tehnice „Cele mai multe neconformități au fost constatate la: instalația electrică de iluminare-semnalizare (27,54%); emisiile poluante (22,1%); punți, jante, anvelope și suspensie (13,04%); vizibilitate (12,81%); sașiu şi elemente atașate sașiului (11,08%)”, se arată în comunicatul publicat de RAR. Au fost aplicate peste 14.350 de sancțiuni și retrase 12.362 de certificate de înmatriculare.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre