După concertul susținut la Timișoara, Ana Baniciu a avut parte de un adevărat șoc. Iată ce i s-a întâmplat iubitei cântărețe.
Ana Baniciu, cu nervii la pământ după o noapte furtunoasă. „Le doresc să le cadă mâinile…”
După ce și-a încântat fanii și a făcut fotografii cu ei, Ana Baniciu s-a trezit că niște «oameni binevoitori» i-au spart mașina. Aceștia au lăsat-o fără portofel și căștile AirPods dar, pentru că sunt totuși «băieți drăguți», așa cum i-a plăcut blondei să spună i-au lăsat actele și cartea de identitate.
În cel mai scurt timp, artista a sunat la poliție, iar căștile care au sistem GPS i-au ajutat pe oamenii legii să localizeze traseul hoților. Ana a povestit totul pe instagram, amuzată de situație, afirmând că nu s-a gândit niciodată cum va pleca prin parc alături de polițiști, îmbrăcată de concert.
„Mi-au lăsat portofelul cu actele, altfel rămâneam și pe aici, că nu mai aveam buletin”
,,Am avut o noapte furtunoasă, noaptea trecută, în Timișoara pentru că am avut un eveniment aici, am cântat și în timp ce cântam niște băieți tare drăguți mi-au umblat la mașină, mi-au furat geanta, însă mi-au lăsat portofelul cu actele, altfel rămâneam și pe aici, că nu mai aveam buletin.
Am sunat la 112 și a venit poliția. În geantă aveam niște AirPods, care după cum știți căștile astea se pot localiza de pe telefon, i-am localizat până într-un punct când probabil au aruncat căștile într-un parc. Să mă vedeți cu poliția noaptea prin parc. Să mă vedeți pe mine pe tocuri noaptea prin parc cu cei doi polițiști care au venit și au fost tare drăguți și au venit mine în căutare.”, a povestit Ana Baniciu pe Instagram.
„Geanta în sine era de valoare”
Ana e foarte supărată că a rămas fără geanta primită de la iubitul ei, care ea poate cea mai scumpă din garderobă, așa că a arunca un blestem puternic asupra lor. ,,O să las poliția să își facă treaba, nu au găsit nimic de valoare. Au furat geanta de pomană, geanta în sine era de valoare.
Era o geantă piperată, cred că cea mai piperată din garderoba mea. Am primit-o de la Edy și avea o chestie sentimentală. Important este că noi suntem bine și că nu se întâmplă nimic. Nu sunt atât de atașată de lucrurile materiale, chiar mi-am tatuat asta pe piele. Bani cash nu au găsit, poate asta au vrut să găsească, dar nu au găsit deloc. Nu aveam chiar niciun ban. Le doresc să le cadă mâinile”, a mai adăugat artista.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook