Dar lucrurile nu se opresc aici, Anamaria Prodan a ajuns să fie înșelată iar, de către un tânăr. Trădarea aceasta o afectează mult pe vedetă. Nu se aștepta la una ca asta.
Impresara e extrem de dezamăgită de Ianis Stoica. Acesta are contract cu Anamaria Prodan, dar a decis să își găsească un alt impresar. Și nu se întâmplă oricum: familia Becali își bagă coada. Nu e primul transfer în care Becali și Prodan au de împărțit sportivi și bani.
Ce rol joacă Gigi Becali
Gigi Becali susține că Ianis Stoica a semnat cu firma lui, lucru de care a aflat de la Giovanni Becali. „Nu am nicio treabă. M-a sunat Giovanni şi mi-a spus: «a venit taică-su lui Ianis că vrea să semneze cu firma noastră. M-a întrebat: „Ești de acord?”. I-am răspuns că n-am nicio treabă. Deci, ce scandal să fie? E problema fostului impresar, nu mai vreau să aud de ea, nu am treabă cu ea”, a spus Gigi Becali.
Anamaria Prodan spune că Gigi Becali face circ și că Ianis Stoica și tatăl lui i-au spus că nu au semnat nimic cu Giovanni.
„Sunt obișnuită cu circul lui Gigi Becali”
”Nu am niciun fel de problemă. Sunt obișnuită cu circul lui Gigi Becali. Atât poate! Ianis are semnat cu noi un contract beton, a încasat niște bani și, dacă așa a înțeles să se comporte și să mă respecte, înseamnă că atât poate și jucătorul. Eu am însă mesaje de la el și de la tatăl lui, în care infirmă clar că ar fi semnat ceva cu Giovanni.
Oricum, Ianis are trecute niște clauze de despăgubire mult mai mari decât la Man, pentru că atunci lucram mai soft. Pentru Ianis am fost de multe ori ca a doua mamă. Dacă de Man se mai auzise prin liga secundă, de Ianis habar n-avea nimeni. L-am adus la FCSB de printr-o ligă anonimă de juniori din Germania”, a declarat Anamaria Prodan pentru Playsport.ro.
Despăgubiri colosale, conform contractului
Impresara a explicat că întotdeauna și-a respectat și ajutat jucătorii. Prodanca susține că dacă Ianis ar fi semnat ceva, ea va aplica toate prevederile din contract, lucru care va duce la despăgubiri enorme.
„Eu am crezut mereu că jucătorii au înțeles cum i-am ajutat în toată viața mea, nu i-am păcălit niciodată, nu le-am greșit contractele. Dacă respectul față de niște angajamente nu există, atunci vom aplica la milimetru toate prevederile din documente. Poate că sunt unii jucători milionari, care-și permit să achite niște clauze. Dar sunt mulți care nu intră în această categorie și preferă să nu încalce niște acte pe care și le-au asumat prin semnătură”, a mai spus Prodanca pentru aceeași sursă.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook