Andra și Măruță i-au băut șampania lui Pepe sub corcoduș. Exclusiv
Multe lucruri din viața lui Pepe ziua nașterii se leagă de ziua lui de naștere. În anul 2014, artistul şi-a făcut cel mai frumos cadou de ziua lui: o nuntă ca-n poveşti. Mireasă i-a fost Raluca, cu care își oficializase relația la starea civilă în 2012 și care îi dăruise o fetiță. Nași de cununie le-au fost Andra și Cătălin Măruță, care aveau să le boteze ambele fetițe, Maria și Rosa. Zeci de cântăreți au participat la nuntă, pentru că Pepe ziua nașterii e foarte îndrăgit în lumea artistică. Așa că, de fiecare zi de naștere a lui Pepe, el și soția aniversează și anii scurși de la nunta lor. În acest 20 iulie, Raluca și Pepe au sărbătorit 6 ani de când au spus DA în fața lui Dumnezeu.
Anul trecut, când a împlinit 40 de ani, Pepe a ratat o petrecere grandioasă la un local de lux, dar a făcut una pe marginea unei piscine, unde fetițele lui, nepoții și copii prietenilor s-au distrat pe cinste și toată lumea invitată a fost fericită. Mai cu seamă, părinții micuților.
De data acesta, din cauza Covidului, Pepe și Raluca au ales să-și primească rudele și prietenii foarte apropiați în curtea casei lor din Pipera.
Andra și Măruță au fost oaspeți de onoare, că, deh, sunt nași. Nu am aflat din sursele consultate ce daruri a primit Pepe, dar știm că au fost prezenți cei mai apropiați prieteni ai artistului: Oana Roman și Liviu Vârciu. Dar și avocata vedetelor Lizeta Haralambie, prietenă cu artistul de 28 de ani, de la începuturile carierei lui. De altfel, pe pagina ei de socializare am găsit niște poze de la aniversarea de aseară. În imagini apar soția Raluca și tatăl lui Pepe.

Amfitrionii și-au servit musafirii cu tot felul de bunătăți, dar senzația a fost mielul la proțap. Tortul a fost superb aurit, după cum se vede în fotografie. Andra a dat tonul și cu toții i-au cântat „Mulți ani trăiască!”.

Iar sărbătoritul nu s-a zgârcit și și-a onorat oaspeții cu șampanie bună, pe care au savurat-o sub corcodușul din curte, la aer curat și nu foare înghesuiți.
Pepe ziua nașterii este o celebrare anuală care reunește oameni dragi din industria muzicală. De fiecare dată când Pepe ziua nașterii sosește, Raluca și el marchează și aniversarea nunții lor de vis din 2014. Pepe ziua nașterii din 20 iulie a fost deosebit de specială cu prezenți precum Andra și Măruță, care au jucat rol important în viața artistului și a familiei sale. Salată de pepene galben și castraveți, combinația perfectă de dulce și picant. Rețeta se prepară în doar câteva minute.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook