Săptămâna aceasta este specială pentru Andreea Bălan și Victor Cornea. Cei doi îndrăgostiți au împlinit, marți, un an de relație și au sărbătorit evenimentul. Înainte de asta, cântăreața a marcat într-un mod aparte primul ei an de iubire alături de Victor Cornea și i-a făcut o surpriză specială.
Noua relație a Andreei Bălan a avansat pe repede înainte. Poate vă amintiți că în trecut l-a ascuns cât a putut pe Tiberiu Argint, cu care a avut o relație de un an, și care nu a apărut niciodată, oficial cel puțin, în compania fiicelor ei și ale lui George Burcea.
Cu Victor Cornea însă, relația a avansat cu o mare încărcătură familială. Tenismenul a avut lipici la fiicele Andreei, care îl iubesc. Iar fiul tânărului, rod al unei iubiri din trecutul sportivului, a devenit parte integrantă din familia extinsă, fiind adorat de cântăreață.
Andreea Bălan, surpriză specială pentru Victor Cornea la aniversare
Gurile rele au criticat diferența de vârstă dintre cei doi amorezi: 10 ani. În timp ce tenismenul are 30 de ani, artista va împlini luna aceasta 40 de ani. Mereu a fost o femeie si o artistă care s-a îngrijit de aspectul ei. Dar acum are un motiv în plus fiindcă iubește un bărbat mai tânăr.
În ziua în care ea și Victor au celebrat primul an de iubire, Andreea Bălan a vizitat o celebră clinică de chirurgie estetică. Și a mai anunțat că reîncepe ședințele de epilare definitivă, pentru a se pregăti de vară.
După un an de iubire, cererea în căsătorie e ca și făcută
Victor Cornea și Andreea Bălan au celebrat cu tort, la restaurant, aniversarea iubirii lor, alături de copii. Tortul a fost unul special, cu mingi de tenis pe el, dulci și comestibile, și chiar cu o figurină care îl reprezenta pe sportiv. Cromatic, desertul a amintit de culoarea galben – verzuie a mingilor de tenis în jurul cărora sibianul și-a construit o pasiune de viață și o carieră.
La un an de relație, Andreea Bălan se așteaptă să fie cerută oficial în căsătorie. Marea întrebarea ar putea urma pe 23 iunie, chiar de ziua ei. Ar fi un moment potrivit, care ar marca, frumos, pragul vârstei și relația. Victor Cornea i-a transmis deja, public, că își dorește „toată viața” de amintiri împreună și de evenimente fericite în care să fie alături. De altfel, artista a mărturisit că se așteaptă să fie cerută în căsătorie. Aceasta ar fi a doua ei nuntă, după mariajul cu actorul George Burcea, care nu a fost de durată, dar care i-a adus vedetei cel mai prețios dar: cele două fetițe.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook