Limba română este vorbită de 472.000 de persoane (0,8%) în Anglia și Țara Galilor (populație totală 57,7 milioane), potrivit datelor recensământului efectuat în 2021 și publicate pe pagina Oficiului Național de Statistică (ONS).
A treia cea mai vorbită limbă în Anglia este româna. În ce zonă se află compratioții noștri
Creșterea numărului vorbitorilor de română este cea mai accentuată dintre toate limbile vorbite în Anglia și Țara Galilor de la precedentul recensământ din 2011, când doar 68.000 au declarat că vorbeau această limbă (locul 19).
Numărul persoanelor cu cetățenie română în Anglia și Țara Galilor a fost de 550.000 la recensământul din 2021.
În Anglia, 466.000 de persoane (0,9%) vorbesc româna, dintre care 159.000 în Londra (1,9%), cei mai mulți vorbitori de română aflându-se în sectorul Harrow din nord-vestul capitalei – 19.000 (7,5%). Românii au cucerit Anglia şi formează cea mai mai mare minoritate din această ţară. Acest lucru a devenit evident după ce ai noştri au cerut permis de şedere pe teritoriul englez. Peste 1 milion de conaţionali erau în această situaţie în luna agust 2021. Autorităţile de la Londra nu i-au socotit, însă, şi pe cei cu dublă cetăţenie, care nu au fost nevoiţi să se înscrie în sistem.
Poloneza, pe locul II în top
Poloneza se situează imediat după engleză în Anglia și Țara Galilor cu 612.000 sau 1,1% (546.000 în 2011), panjabi 291.000 (273.000), urdu 270.000 (269.000), portugheză 225. 000 (133.00), spaniolă 215.000 (120 000), arabă 204. 000 (159.000), bengaleză 199.000 (221.000), gujarati 189.000 (213.000) și italiană 160.000 (92.000).
Numărul vorbitorilor de limbă engleză sau galeză ca limbă principală a fost în 2021 de 52,6 milioane sau 91,1%, o pondere în scădere de la 92,3% în 2011.
Localitatea cu cea mai mare concentrare de vorbitori de poloneză este Boston din estul Angliei, cu 5,7%.
Datele sunt numai pentru Anglia și Țara Galilor, recensământul pentru Scoția și Irlanda de Nord a fost separat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook