Un proiect de Hotărâre de Guvern inițiat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară stabilește noi sume de bani pe care un vânător autorizat sau o persoană fizică le poate primi în cazul în care duce la laboratoarele ANSVSA leșul unui animal sălbatic, în speță vulpe sau șacal. Suma „per bucată” e de 10 euro/50 de lei.
10 vulpi moarte = 100 de euro
Dacă parcurgeți un drum cu mașina, București – Târgu Mureș de exemplu, pe marginea DN1 și a drumurilor adiacente adesea sunt văzute zeci de cadavre de vulpi lovite de autoturisme. Acest fenomen este observat în special în perioada caniculară, când animalele sălbatice părăsesc pădurile în căutare de apă și hrană.
Evident, după un calcul simplu, semnalarea a 10 vulpi moarte poate aduce în buzunarul unui simplu călător suma de 100 de euro, dând doar câteva telefoane.
Iată ce scrie în proiectul de Hotărâre:
(5) Persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (2), care notifică direcțiile sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București cu privire la existența unor cadavre de vulpi sau șacali, în zonele adiacente drumurilor publice, pe raza teritorială a localităților, în cadrul sau în vecinătatea exploatațiilor, sunt recompensate cu o sumă echivalentă în lei, fără TVA, a 10 euro/animal.
„Art. 12. – (1) Vânătorii și persoanele cu atribuții de pază și ocrotire a vânatului care aduc, la solicitarea direcțiilor sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București, exemplarele de vulpi împușcate, la laboratoarele de diagnostic județene ori naționale, în vederea evaluării eficienței vaccinării antirabice la vulpi prin punerea în evidență a markerului tetraciclină și a nivelului anticorpilor postvaccinali, sunt recompensați cu suma echivalentă în lei, fără TVA, a 20 euro/animal.
(2) Vânătorii și persoanele cu atribuții de pază și ocrotire a vânatului care aduc la laboratoarele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București, cu respectarea condițiilor sanitar-veterinare legale privind recoltarea și transportul probelor, vulpile și șacalii găsiți morți sau uciși din cauza suspiciunii de rabie, pe raza teritorială a fondurilor cinegetice, sunt recompensați cu o sumă echivalentă în lei, fără TVA, a 50 euro/animal”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook