Anne Hathaway este, pe lângă câștigătoare a premiului Oscar, una dintre cele mai apreciate și celebre actrițe de la Hollywood. Cu o carieră de peste 25 de ani în spate, Hathaway are un palmares impresionant când vine vorba de filme în care a jucat.
Într-un interviu acordat recent, Anne Hathaway a făcut dezvăluiri incredibile despre modul în care aveau loc casting-urile actorilor masculini în urmă cu 20 de ani. Pentru a putea verifica dacă între actori principali exista chimie, regizorii apelau la o metodă care o făcea pe Hathaway să se simtă groaznic.
Anne Hathaway, obligată să sărute chiar și 10 posibili parteneri
Anne Hathaway și-a amintit că la începuturile ei la Hollywood, pe când era o tânără actriță care-și dorea să lucreze, simțea nevoia să se conformeze cu toate cerințele îndoielnice din industrie. Printre acestea, practica de a pune actrița principală să se sărute chiar și cu 10 posibili actori parteneri de ecran, pentru a verifica cu care dintre ei are mai multă chimie.
„În anii 2000 – și asta mi s-a întâmplat mie – era considerat normal să-i ceri unui actor să se sărute cu alți actori pentru a le testa chimia, ceea ce e, de fapt, cel mai rău lucru prin care poți vedea asta (n.r. chimia)”, a spus actrița de 41 de ani.
Anne Hathaway: „M-am prefăcut că sunt entuziasmată”
„Mi s-a spus: ‘Astăzi vin 10 băieți și sunteți repartizați împreună. Nu ești încântată să te săruți cu toți?’ Și mă gândeam: ‘E ceva în neregulă cu mine?’ Pentru că nu eram entuziasmată. Mi se părea că sună groaznic”, și-a amintit Hathaway.
Actrița a adăugat că era „teribil de conștientă cât de ușor era să pierzi totul dacă erai etichetată ca fiind dificilă”, în ciuda faptului că era „atât de tânără”. „Așa că m-am prefăcut că sunt entuziasmată și am mers mai departe”, a spus Anne, care nu a dat numele niciunui film în care a jucat sau pentru care a dat o probă, remarcând că așa funcționau lucrurile la acea vreme.
„Nu era niciun joc de putere și nu încerca nimeni să fie îngrozitor sau să mă rănească, doar că era o perioadă foarte diferită, iar acum știm mai bine”, a încheiat Anne Hathaway pentru V Magazine.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook