În cadrul activității sale de supraveghere a pieței, ANPC a verificat cum pun în practică băncile contractele de creditare pe termen mediu și lung. Este vorba de acele contracte cu termen de rambursare de peste 10 ani în lei sau valuta. S-a verificat și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.
„Până în acest moment, au fost verificate 11 bănci care activează pe teritoriul României, la care ANPC a identificat practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor. De exemplu, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75 % dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plateau, de fapt, preponderent dobândă”.
Șeful ANPC acuză marile bănci de „cămătărie”
„Dacă fie și unui singur consumator i-a fost dată întreaga viață peste cap, ca urmare a dorinței acestuia de a-i fi mai bine, suntem obligați să îi fim alături. În cazul de față, este vorba despre un număr foarte mare de consumatori ce au devenit peste noapte susținători ai unui întreg sistem bancar și mai puțin ai lor înșiși.
Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plătești dobânzi și foarte puțin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă lucrurile ar fi fost echilibrate, într-un mod rational și în favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astăzi, nu ar mai trăi o dramă financiară.
Sub aceste aspecte, astăzi sancționate de către Autoritatea noastră, par să se ascundă și interese de grup, și o atitudine cartelară. Vom transmite și Consiliului Concurenței cele constatate de către colegii noștri pentru a face și dânsii o analiză a întregii situații. Dacă există sedii elegante, cămătăria poate avea alt nume. În perioada imediat următoare voi emite ordine de încetare a acestor practici și suntem pregătiți inclusiv de o luptă în instanță pentru miile de consumatori astăzi îngenuncheați de povara ratelor”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Cine sunt băncile contraveniente și ce sancțiuni au fost impuse
Un număr de 11 bănci, cele mai mari din țară, au fost sancționate contravențional cu 11 amenzi în valoare de 550.000 lei. În plus, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.
Aplicând această măsură, consumatatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre părțile contractului, dar se și asigură echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacționare în cunoștință de cauză și de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înșelător. Acțiunea de control este în curs. Iată lista băncilor care își înșală clienții, conform ANPC:
ING Bank
First Bank
Credite Europe Bank
OTP Bank
Alpha Bank
Banca Transilvania
Raiffeisen Bank
BCR
Patria Bank
Unicredit Bank
BRD Groupe Societe Generale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook