Decizie neașteptată. Prințul Harry și Meghan Markle și-au retras copiii de la școala privată din Anglia
Pe 15 septembrie, prințul Harry care se ocupă cu reorganizarea vieții de familie și integrarea micuților în noul mediu educațional, împlinește 42 de ani. Un moment de maturitate și relansare a activităților sale caritabile.
Prințul Harry și Meghan au fost nevoiți să ia o hotărâre neprevăzută privind parcursul educațional al copiilor lor, Archie și Lilibet: și-au retras copiii de la școala unde au fost înscriși când au venit în Marea Britanie. Purtătorul de cuvânt oficial al familiei a precizat că părinții rămân profund recunoscători cadrelor didactice și conducerii pentru atenția, căldura și grija arătate celor mici, mutarea devenind inevitabilă exclusiv din considerente logistice și operaționale.
Oficialul a ținut să sublinieze că decizia nu reflectă sub nicio formă calitatea actului pedagogic sau a mediului sigur de care s-au bucurat micuții. Distanța considerabilă dintre reședința din mediul rural și clădirea școlii a făcut naveta zilnică greu de realizat. Deși copiii se adaptaseră excelent în cadrul acestei unități private ale cărei taxe anuale depășesc 35.000 de dolari, echipa de protecție nu a putut garanta securitatea deplasării. Prin urmare, fiul cel mic al regelui Charles a acceptat renunțarea la școală pentru a-și proteja copiii.
„Este mare păcat, pentru că pur și simplu adorau școala, copiii și părinții acestora. Era perfectă pentru ei din toate punctele de vedere, iar copiii s-au bucurat foarte mult de timpul petrecut acolo. Își doreau cu adevărat să funcționeze, dar au trebuit să ia o decizie dificilă, deoarece echipa nu putea asigura, din punct de vedere operațional, deplasarea la școală în condiții de Securitate”, a declarat o sursă apropiată celor ducilor de Sussex.
Archie și Lilibet au fost înscriși luni la o școală din apropiere, iar publicația Hello! a relatat că Harry a fost văzut alături de fiica sa într-o zonă de recepție. De asemenea, ambii au fost incluși imediat în grupurile comune de comunicare ale părinților de pe WhatsApp.

Mutarea survine într-un moment deosebit de sensibil, în care acesta continuă demersurile legale în justiție pentru redobândirea protecției oficiale finanțate din fonduri publice în Regatul Unit. Săptămâna trecută, autoritățile au demarat o reevaluare a nivelului de securitate al familiei Sussex, cerând detalii privind orarul deplasărilor.
Deși a renunțat la îndatoririle regale în 2020, Harry consideră măsurile stricte necesare pentru siguranța celor dragi. În prezent, ducele de Sussex locuiește în Marea Britanie ca cetățean privat implicat în acțiuni caritabile și comerciale, revenirea după cei șase ani petrecuți în California fiind motivată și de dorința de a fi alături de regele Charles în perioada tratamentului oncologic.
Decizie neașteptată. Prințul Harry și Meghan Markle și-au retras copiii de la școală. Ziua de 15 septembrie are o semnificație aparte pentru prințul Harry care împlinește 42 de ani. Născut în 1984 la spitalul St. Mary din Londra, prințul Harry a crescut sub lumina reflectoarelor, marcat dureros de moartea mamei sale, prințesa Diana, când avea 12 ani.
De-a lungul vremii, fiul cel mic al regelui Charles a relatat pe larg în volumul autobiografic despre traumele trecutului și drumul anevoios spre echilibrul interior.
Revenit pe pământ britanic, prințul Harry își canalizează eforturile către cauze caritabile, între care premiile WellChild, Invictus Spirit și lansarea programului educațional INSPIRE. Chiar dacă acționează în afara monarhiei oficiale, prințul Harry își construiește cu răbdare un rol civic asumat, stabil și pe deplin independent.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook