Antonia și Alex Velea se bucură din plin să fie părinți și împărtășesc constant cu fanii de pe rețelele de socializare poze cu aceștia, dar și videoclipuri. Ca doi părinți preocupați ce sunt, cei doi cântăreți se ocupă atent de cei mici și profită de orice moment ca să-și petreacă timpul cu ei.
Un astfel de moment a avut loc chiar ieri, când Antonia a împărtășit pe Instagram o poză care o înfățișa cu o mască pentru ten aplicată pe față, în timp ce fiul ei, Dominic, se juca pe tabletă lângă mama sa. La momentul fotografiei, Dominic apare uitandu-se foarte atent la mama sa, semn că fața comica a Antoniei acoperită cu masca nu a trecut neobservată de junior.
Ce a zis Akim la Selly Show
Antonia și Alex Velea au fost invitați recent la Selly Show, emisiunea vlogger-ului Selly care se difuzează pe YouTube, dar și pe Prima TV. Cei doi au venit însoțiți de Dominic și Achim, care păreau foarte degajați și în largul lor în platou. La un moment dat, Akim (4 ani), i-a dat o replică lui Selly care a șocat-o pe Antonia: “Când sunt mare o să vin la tine iar aici”, a spus micuțul Akim, care a continuat spunând că “o să jefuiască fake-urile” lui Selly. Antonia s-a speriat crezând că cel mic voia să jefuiască platoul, însă s-a dovedit că era o glumă între cei doi de fapt.
A urmat un moment de Beatbox făcut de Dominic, acompanit de Akim pe partea de dans, dar și de Antonia și Alex Velea care și-au susținut copiii.
Akim a împlinit recent 4 ani
Săptămâna trecută fiul cel mic al cuplului Antonia-Velea, Akim, a împlinit 4 ani și a fost sărbătorit cum se cuvine de către părinții săi, cu o petrecere tematică cu multe baloane, Candy Bar, dar și imagini ale unor eroi Marvel de care acesta este pasionat. Petrecerea a avut loc acasă la cuplu și nu la un loc de joacă, dar asta nu l-a împiedicat pe Akim să se distreze și să se bucure de cadouri.
Actor celebru e acuzat de comportament violent. Fostele iubite au multe de spus
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook