Regina Camilla crede că prințul Harry ar fi folosit boala regelui Charles ca pe o „cascadorie de PR pentru fiul iubitor”.
I-ar fi ordonat lui Harry să nu se mai întoarcă niciodată
Ostilitățile acerbe dintre regina Camilla și prințul Harry ar fi explodat când fiul rătăcitor a făcut o cursă de 8.500 de kilometri pentru a-și vedea tatăl, după diagnosticul primit de la medici. Potrivit unui raport, Camilla i-a dat papucii fiului ei vitreg învrăjbit, după doar 30 de minute și i-a ordonat să nu se mai întoarcă niciodată, a aflat RadarOnline.com.
„Majestatea Sa a fost furioasă că Harry a zburat de la casa sa luxoasă din California fără să obțină aprobarea palatului și a venit plin de atitudine”, a declarat o persoană de la curtea regelui pentru National Enquirer.
Prințul Harry ar fi cerut ca regina să iasă din cameră
Ducele de Sussex l-ar fi făcut pe regele în vârstă de 75 de ani – despre care mulți susțin că mai are doar șase luni de trăit – să aștepte ore întregi și apoi a cerut ca mama sa vitregă să iasă din cameră în timp ce el vorbea cu tatăl său. „Mi s-a spus că regina Camilla a fost indignată. A înghițit multe de la Harry și abia aștepta să i-o arunce în față”, a mai spus sursa.
Harry a făcut-o pe Camilla „rea” și „ticăloasă”
Animozitatea dintre Camilla și cel mai tânăr fiu vitreg al ei a început din momentul în care Harry a acuzat-o public că a destrămat căsătoria mamei sale Diana cu Charles. Și a catalogat-o pe consoarta regelui drept „periculoasă”, „rea” și „ticăloasă”. De asemenea, Harry a acuzat-o că a divulgat povești despre familia regală către presa britanică, într-o presupusă încercare de a-și reabilita imaginea pătată.
„A fost ultima picătură”
„Camilla a încasat totul pe barba ei, dar folosirea bolii soțului ei ca o cascadorie de PR pentru fiul iubitor a fost ultima picătură. După reuniunea tată-fiu, am auzit că i-a spus lui Harry că este o rușine pentru tatăl său, pentru familie și pentru monarhie – și nu a lăsat niciun dubiu că nu este dorit înapoi!”, susține sursa.
William și Camilla și-ar fi unit forțele
Se spune că dușmănia de familie este atât de profundă încât sursele susțin că regina și prințul William ar fi lăsat deoparte vechile lor ranchiuni, unindu-și forțele pentru a-i pune la punct pe Harry și pe soția sa, Meghan Markle. „Majestatea Sa pune boala lui Charles pe seama umilinței, stresului și haosului provocat de Harry și Meghan care au renunțat la îndatoririle lor regale.
Aruncând mizerii asupra familiei și ținându-i pe copii Archie și Lilibet departe de bunicul lor. Iar William nu-l va ierta niciodată pe Harry pentru atacurile josnice la adresa lui și a soției sale, Kate, care încă se recuperează după o operație istovitoare”, a susținut sursa de la palat.
„Vor ca Harry să fie deposedat de titlurile sale”
În acest moment, se aude că William și Camilla l-ar ruga pe Charles să ia măsuri drastice. „Ei vor ca Harry să fie deposedat de titlurile sale, să fie tăiat din linia de succesiune dar și din testamentul de 2 miliarde de dolari al monarhului. Harry este deja un paria al palatului. Ei vor să oficializeze acest lucru”, a relatat sursa.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook