Simona Ionescu / Redactor Șef

Cu ceva timp în urmă, Patrick Moratoglou Serena Williams Moratoglou a avut o reacție greu de înțeles, victimă fiindu-i chiar Serena Williams.

Au ieșit la iveală lucruri șocante din relația lui Patrick Moratoglou Serena Williams Moratoglou cu Serena Williams

Serena Willims a fost lovită de Patrick Mouratoglou. Sunt puțini cei care au știut acest lucru, care a oripilat întreaga lume. De ce s-a ajuns la așa ceva? Potrivit declarațiilor antrenorului, povestea a început după ce Serena a întârziat la un antrenament foarte mult, apoi nu i-a răspuns antrenorului nici măcar la salut. Acesta s-a enervat atunci cumplit.

„Atunci, m-am apropiat de ea și am lovit-o puternic peste cozorocul de la șapcă”

Începutul colaborării a fost greoi. Atitudinea ei față de mine era mereu superioară. Într-o zi a venit la antrenament cu câteva zeci de minute mai târziu. Eu eram la teren și când a ajuns am salutat-o, iar ea nu mi-a oferit la schimb nici o privire. Efectiv, m-a ignorat. Am întrebat-o dacă e ok, nu am primit niciun răspuns.

Am început antrenamentul, a continuat să nu mă bage în seamă. A luat o pauză de la pregătire. Am început să-i explic ce nu era corect în antrenament. Se uita prin mine. Parcă nu existam. Atunci, m-am apropiat de ea și am lovit-o puternic peste cozorocul de la șapcă.

patrick

„De-atunci i-am câștigat respectul și nu mi-a mai fost frică de ea, nu mi-a mai fost teamă că mă va concedia”

Când a ridicat privirea spre mine i-am spus: Cât lucrezi cu mine trebuie să respecți 3 reguli clare. 1. Când ajungi pe teren, te uiți la mine și mă saluți. 2. Când vorbesc cu tine, mă asculți, mă privești și-mi răspunzi. Serena a făcut o pauză de 3-4 secunde și știți ce mi-a răspuns? Care e a treia regulă? De-atunci i-am câștigat respectul și nu mi-a mai fost frică de ea, nu mi-a mai fost teamă că mă va concedia”, a subliniat antrenorul Patrick Mouratoglou.

Cum a început colaborarea cu americanca

Se poate spune că Patrick Mouratoglou a devenit un star odată ce a început colaborarea cu Serena Williams, iar de atunci pe la academia lui s-au perindat doar sportivi de renume. Cum s-au cunoscut cei doi? “Îmi doream enorm să lucrez cu Serena. Era cea mai bună, dar ea avea antrenor atunci. Revenită după o accidentare, a făcut un Roland Garros foarte slab.

La câteva zile distanță am primit un telefon de la ea. M-a întrebat dacă poate veni să se antreneze la mine, la Academie. I-am răspuns afirmativ și acolo a început totul”, a afirmat Mouratoglou în producția Netflix.

Sursă foto: eurosport

Relația dintre Patrick Moratoglou și Serena Williams a devenit subiectul celui mai mare scandal din lumea tenisului. Patrick Moratoglou a fost antrenorul celebrei Serena Williams timp de mulți ani, iar partnership-ul lor a generat controverse. Motivul pentru care Patrick Moratoglou a reacționat violent rămâne un subiect dezbătut și astazi în mediul sportiv internațional. Jurnalistul Patrick Andre de Hillerin îi predă o lecție de administrație premierului Bolojan. Despre impozite.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre