O româncă e decisă să nu mai meargă niciodată în Grecia, după șocul pe care l-a trăit în ultima vacanță.
Povestea familiei din România a început când au parcat în zona pieței din Prinos și s-au trezit nu doar cu amendă, ci și cu plăcuțele de înmatriculare luate. Femeia nu înțelegea ce se întâmplă și s-a dus să ceară ajutor la poliție, unde a aflat că majoritatea celor care erau amendați erau români. Femeia a spus totul pe rețelele de socializare, pentru a-și avertiza semenii.
„Ne-am trezit cu amendă şi plăcuțele de înmatriculare luate”
„Mi se pare important să vă povestesc ce am pățit astăzi în Thassos sperând să nu pățească şi alți români același lucru! Am parcat in zona pieței din Prinos, zece minute mai târziu fără să fie semn cu staționare/ oprire interzisă şi ne încurcând traficul, în condițiile în care mai erau şi alte mașini (cu nr. de Grecia) parcate acolo, ne-am trezit cu amendă şi plăcuțele de înmatriculare luate.
„Au început să ţipe, efectiv la noi de parcă eram cei mai mari infractori din Thassos”
Nefiind cunoscători distinctei limbi elene, am rugat pe cineva sa ne explice ce trebuie să facem şi ne-a spus să mergem la cea mai apropiată secție de poliţie, ceea ce am si făcut…un comportament cel puțin bizar şi extrem de agresiv al domnilor polițiști, care au început să ţipe, efectiv la noi de parcă eram cei mai mari infractori din Thassos.
În momentul în care i-am rugat frumos să ne explice cu ce am greșit şi de ce ne-au ridicat şi numerele, asta în condițiile în care eram cu 2 copii după noi (2 ani si 5 ani) evident că fetele s-au speriat foarte tare!
„I-au fost smulse numerele din mână soțului şi au început să urle la el, spunându-i să revină după numere după 20 zile”
Într-un final am ajuns la posta să plătim amenda, unde, surpriza erau doar romani cu amenzi… în sediul politiei din Thassos town, unde am fost trimiși după numere, din nou același tip agresiv l-am găsit şi aici şi foarte ofuscați că i-am rugat să ne explice din nou unde am greșit ca să nu o mai repetăm.
I-au fost smulse numerele din mână soțului şi au început să urle la el, spunându-i să revină după numere după 20 zile… că așa e legea… Noi timp de 8 ani, am venit în fiecare an de 2 ori… Cu părere de rău, după această experienţă noi nu vom mai calca vreodată pe aici… nu suntem deloc bine primiți şi nu vrem să îi mai încurcăm cu banii lăsați in aceasta insulică. So, have fun şi mare atenție”, a scris româna pe un grup dedicat vacanțelor în insula Thassos.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook