Prințul Nicolae a început să facă filme. Vorbește în engleză despre „România nespusă”
Pentru a promova România în străinătate din proprie inițiativă, Prințul Nicolae s-a apucat să facă filme. Vorbește în engleză cursiv despre „România nespusă”. Faptul că s-a născut și a trăit bună parte din viață în străinătate își spune cuvântul. El a apelat la un partener de dialog străin pentru realizarea filmului care, după cum se anunță, va avea mai multe episoade.

„România mea, România nespusă” este titlul seriei de documentare care se poate vedea, momentan, pe canalul de YouTube al prințului.
„Aceasta nu este doar o serie video. Este călătoria mea, prin care vreau să mă urmărești și să-ți arăt, ca unui prieten, țara mea – România mea. Este despre oameni, tradiții, autenticitate și identitatea noastră, spusă simplu, sincer, fără măști”, explică Prințul Nicolae.
Prima ediție a seriei poartă privitorii în Bucovina, „un loc unde timpul pare că are răbdare”. Dialogul în limba engleză este conturat între nepotul Regelui Mihai și fostul său coleg de bancă din copilărie, de la școala din Anglia.
„La drum am invitat un prieten din copilărie, colegul meu de bancă – Nigel Baker, care descoperă România prin ochii mei, din interior, nu din ghiduri turistice”, mai dezvăluie Prințul Nicolae.
El promite că va continua proiectul, căci „2026 va fi anul poveștilor. Povești despre cine suntem, de unde venim și ce lăsăm mai departe. Dacă vrei să vezi România dincolo de clișee, vie și adevărată, te invit să mergi cu mine”.
Proiectul video este realizat prin intermediul asociației Prințului Nicolae, ONG în care el are funcția de președinte, iar soția sa, Alina, este vicepreședinte. Cei doi fac public faptul că, pentru proiectele pe care le desfășoară, așteaptă sponsorizări.
Foto: Instagram
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook