Barron, fiul lui Donald Trump, umilit de o fată la Universitatea New York. S-a lăsat cu sancțiuni dure pentru ea

Interesul față de viața lui Barron Trump a crescut considerabil de când acesta a intrat la NYU. Începând de la domnișoare dornice să fie nurorile lui Donald Trump și până la colegi curioși despre fiul președintelui, toată lumea este cu ochii pe Barron.
Acesta în schimb, pare să stea cuminte, să meargă la cursuri, apoi să plece acasă. Conștient de familia din care provine, Barron Trump se poartă responsabil, cel puțin momentan.
Unele guri rele însă par să aibă ceva împotriva fiului președintelui. Recent, Barron a fost făcut „ciudățenie în campus”, în cadrul unui articol scris de președinta organizației studenților republicani. Consecințele nu au întârziat să apară.
Kaya Walker, președinta organizației studenților republicani de la NYU, a fost forțată să demisioneze după ce l-a numit pe Barron Trump o „ciudățenie în campus”. Scrisoarea de demisie a lui Walker către New York Federation of College Republicans a fost distribuită de studenții republicani de la NYU într-o postare pe X.
Demisia a avut loc la câteva zile după ce Vanity Fair a publicat un articol care analiza viața de student a fiului de 18 ani al fostului președinte Donald Trump.
„Este oarecum o ciudățenie în campus. Merge la cursuri, apoi se întoarce acasă”, a declarat Walker pentru publicație într-un articol despre Barron, publicat în urmă cu câteva zile.
Kaya Walker a susținut în scrisoarea sa de demisie că afirmațiile ei au fost „ridicol de denaturate, sugerând că mi s-a părut neobișnuit statutul de navetist al lui Barron Trump, când, în realitate, majoritatea studenților de la NYU – inclusiv eu – sunt navetiști”.
Potrivit lui Walker, declarația ei completă pentru Vanity Fair a exprimat „dezamăgirea față de spectacolul creat de mass-media și de indivizii din campus prin răspândirea online a bârfelor, articolelor, meme-urilor și chiar a fotografiilor făcute lui Barron în timpul cursurilor, fără niciun respect pentru intimitatea sa”.
Walker a precizat că nu îl cunoaște pe Barron și nu l-a văzut niciodată pe campus. Ea a explicat că „ciudățenia” despre care a vorbit se referă la „fascinația nesănătoasă pe care oamenii o au față de un adolescent care doar își vede de treabă mergând la facultate”.
„Îmi cer scuze tuturor celor pe care îi iubesc și respect și care au fost prinși în mijlocul acestei interpretări intenționat greșite și malițioase a comentariului meu”, a declarat Walker, atunci când și-a dat demisia.
Cu toate acestea, College Republicans of America au precizat într-un comunicat de presă că declarația lui Walker pentru Vanity Fair „nu se aliniază cu valorile și principiile susținute de organizația noastră”.
„Barron Trump reprezintă viitorul mișcării conservatoare și am fi onorați să-l avem alături de College Republicans of America”, a declarat organizația.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook