Mark Zuckerberg face acuzații grave la adresa lui Elon Musk, anunțând și că, personal, el a renunțat la o presupusă luptă în cușcă șeful X și Tesla, susținând că acesta „nu este serios”. Șefii miliardari rivali din domeniul tehnologiei au fost aparent de acord cu un meci de MMA în iunie, când Musk a scris pe Twitter că este „gata pentru o luptă în cușcă”. Zuckerberg, care administrează Facebook și Instagram, a făcut o captură de ecran a tweet-ului lui Musk, răspunzând „trimite-mi locația”.
Zuckerberg face acuzații grave la adresa lui Musk
Cu toate acestea, duminică, el a declarat pe platforma de socializare Threads: „Cred că putem fi cu toții de acord că Elon nu este serios și că este timpul să mergem mai departe. Am oferit o întâlnire reală. Dana White (șeful UFC) s-a oferit să facă din asta o competiție legală pentru caritate.
Elon nu vrea să confirme o dată, apoi spune că are nevoie de o operație, iar acum cere să facă o rundă de antrenament în curtea mea în schimb. Dacă Elon devine vreodată serios în privința unei date reale și a unui eveniment oficial, știe cum să dea de mine. În caz contrar, este timpul să mergem mai departe. Mă voi concentra să concurez cu oameni care iau acest sport în serios”.
Când au crescut tensiunile dintre cei doi moguli media
Până să se ajungă în punctul acesta, Musk, proprietarul platformei de socializare X, denumită anterior Twitter, a părut să sugereze că lupta va avea loc într-o „locație epică” din Italia. El a prezentat opțiunile de streaming și un cadru antic pentru evenimentul propus, susținând că a vorbit cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni, notează Upday.com.
Amintim că tensiunile au fost mari între companiile celor doi miliardari din domeniul tehnologiei după lansarea, în iulie, a aplicației de conversație pe bază de text Threads, de către Meta a lui Zuckerberg. Twitter i-a trimis o scrisoare de încetare a activității lui Zuckerberg după lansare, susținând că Meta și-a însușit „în mod ilegal secretele comerciale și alte proprietăți intelectuale ale Twitter”.
Bătălia anului, un fâs. De ce se teme CEO-ul Tesla și X
Pe de altă parte ar mai fi și alte motive pentru care Elon Musk să nu mai vrea să intre în cușcă. Spre deosebire de el care nu pare o fire părea sportivă, lucru pe care, de altfel, îl și recunoaște, Mark Zuckerberg este antrenat în arte marțiale mixte, postând despre finalizarea primului său turneu de jiu jitsu la începutul acestui an. Musk a declarat săptămâna trecută că se antrenează pentru luptă ridicând greutăți.
El a scris pe X: „Nu am timp să mă antrenez, așa că le aduc la serviciu”. Apoi a mărturisit că ar avea nevoie de o operație. Asta după ce a lansat o propunere legată de premiul pus în joc. „Propun o înțelegere pentru Zuck. Dacă vei câștiga, vei fi CEO al X pentru o zi. Dacă eu câștig, voi fi CEO al Meta pentru o zi. Cineva să-i trimită asta, să mă anunțe ce zice, mulțumesc”, a scris Elon Musk în postarea sa de acum o săptămână.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook