Bianca Drăgușanu a scos 15.000 de euro să se întinerească, dar se pare că lui Bădălău nu i-a fost de ajuns. Ar fi pus ochii pe una mai tânără, care e… naturală.
Bârfele, zvonurile au început să circule. Gabi Bădălău ar fi ales să se îndrepte către o bunăciune care la prima vedere pare că nu e tunată. Nimeni alta decât antrenoarea de fitness de la sala unde mergea să se întrețină alături chiar de iubita sa, Bianca Drăgușanu, scrie Cancan.ro. Blonda a început să fie bârfită chiar și în sălile de fitness, ba chiar și în saloanele de beauty, iar tinerica ar fi și ea interesată de afacerist, susține sursa citată.
Lui Bădălău i s-ar fi pus pata pe antrenoare chiar la sală
În urmă cu ceva timp, am scris că frumusețea pe care Bădălău ar fi pus ochii este antrenor de fitness la Fit4you, iar lui Bădălău i s-ar fi pus pata chiar la sală, când îi urmărea mișcările senzuale. Acum s-a aflat că se numește Andreea Ligia.
Cum Biancăi nu îi scapă absolut nimic, aceasta ar fi simțit că ceva se petrece în spatele său ar fi scos gheruțele și i-ar fi atras atenția să stea în banca ei că nu e loc de întors. De altfel, cu vreo două luni în urmă, Bianca a făcut o deeclarație în care era inclusă și relația lui Bădălău cu antrenoarea de la sala pe care o frecventau amândoi la un moment dat. Apoi, brusc n-au mai făcut-o.
Gabi și Bianca nu mai locuiesc împreună
Sursele susțin că Bădălău și Bianca nu ar mai locui nici împreună și nici nu se mai afișează unul lângă celălalt, dar tot încearcă să salveze aparențele. Probabil, sătui de atâtea explicații de la atâtea împăcări și despărțiri pe care le-au avut în decursul celor trei ani de când sunt împreună.
Se crede chiar că Bădălău, mâna largă, a vrut să facă un gest de cavaler și i-ar fi oferit antrenoarei cu vino-ncoa un automobil șmecher, ar fi susținut sursele Cancan. Dar tânăra s-a ținut tare, i-a mulțumit, însă a rămas la mașina ei în care se simte foarte bine, un Audi 5. În schimb, nu a spus nu unei escapade cu iz romantic la munte. Unde doar ei știu ce au făcut…
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook