Bunica prințesei Brianna Caradja i-a salvat pe americani. Îi spuneau „îngerul de la Ploiești”

Poveștile de iubire, dar și faptul că a fost mereu o femeie transparentă au făcut ca Brianna Caradja să fie pe primele pagini ale ziarelor. Prințesa a povestit lucruri necunoscute din copilăria sa, mărturisind că a început să afle câteva dintre secretele familiei sale când a devenit adult.
„Mama mea vroia un Caradja, ca să-i poarte numele și a primit o Caradja. (…) Am aflat extrem de târziu cine este tata, dar teoretic știu. M-am uitat la poze din viața domnului, pentru că era o persoană publică și am găsit ceva asemănări.
Dar rămâne un mister și pentru mine cine e tata, pentru că mama a fost foarte secretoasă. Poate că este vorba de acel premier francez despre care se tot vorbește, poate nu”, a mărturisit prințesa Brianna Caradja, în emisiunea lui Denise Rifai.
Alexandra Caradja, mama Briannei, a fost singurul copil al prințesei Ecaterina Caradja care a supraviețuit. A fost căsătorită cu un nume celebru în România, Dumitru Bragadiru, unul dintre cei mai vestiți berari din țară și a călătorit mult, aparent într-o misiune în numele Crucii Roșii.
A divorțat, apoi s-a recăsătorit cu un ofițer american, iar multe documente arată că ar fi fost un spion sovietic „periculos”. Brianna Caradja susține că a aflat foarte târziu despre presupusul trecut al mamei sale, care „avea multe povești și avea tendința să le umfle”.
Prințesa Ecaterina Caradja, bunica Briannei Caradja a avut o viață de roman. Răpită de tatăl ei când avea trei ani și ascunsă într-un orfelinat, a fost găsită de o mătușă la vârsta de 14 ani, readusă în România pentru a fi crescută de bunicul ei, Gheorghe Grigore Cantacuzino.
După Primul Război Mondial, a fost mamă pentru mii de copii pe care i-a adăpostit în orfelinatul care i-a purtat numele. După al Al Doilea Război Mondial a îngrijit sute de prizonieri americani și britanici, iar americanii au numit-o „Îngerul de la Ploiești”. Brianna Caradja și-a moștenit bunica și încearcă prin ONG-ul pe care l-a deschis să aducă ajutor prețios celor care au nevoie.
„Cred că bunica ar fi mândră de mine pentru că și eu, cu fiul meu, creând un ONG încercăm să facem, în condițiile de astăzi, lucruri bune pentru cultură, dar să oferim și ajutor celor care au nevoie.
Bunica mea era o femeie mică de statură, în schimb avea forța unui general de armată. Știa să se impună, știa ce vrea, era încăpățânată. A avut averea pe numele ei, nu pe cel al soțului, era o femeie puternică”, a descris-o Brianna Caradja.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook