Simona Ionescu / Redactor Șef

Călin Georgescu dă explicații despre angajarea fictivă din Austria: „Încrederea publică se câștigă prin transparență”

Călin Georgescu dă explicații despre angajarea fictivă din Austria: „Încrederea publică se câștigă prin transparență”
Călin Georgescu dă explicații, după ce în presă au apărut mai multe stenograme din dosarul rezerviștilor SRI și SIE din Vaslui. Acestea vorbeau despre o angajare fictivă în Austria a fostului candidat la prezidențiale, trimis în judecată pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale, sub control judiciar.

În spațiul public au apărut recent informații potrivit cărora fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu ar fi urmat să fie scos din țară printr-o angajare fictivă în Viena, se pare că prin intermediul unor persoane implicate în dosarul rezerviștilor SRI și SIE, susțin procurorii DNA. Georgescu este trimis în judecată pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale, fiind sub control judiciar.

Potrivit anchetei, omul de afaceri Constantin Dănuț Hanț din Viena l-ar fi angajat formal pe Georgescu într-o firmă a sa pentru a-i facilita plecarea din România, deși măsura judiciară o interzicea. Soția acestuia, Laura Daniela Hanț, este președinta Asociației „Mihai Eminescu” din Viena și fostă șefă a PSD Austria.

Se pare că discuțiile despre această angajare apar în stenogramele DNA între foști ofițeri SRI, în contextul unui dosar mai amplu ce implică nume grele, printre care fostul general SIE Nicolae Iană, menționat ca apropiat al grupării Călin Georgescu – Horațiu Potra. Iană ar fi avut influențe și în mediul economic, inclusiv în structuri asociate fostului mogul Sorin Ovidiu Vântu.

Călin Georgescu neagă angajarea fictivă în Austria 

Fostul candidat la prezidențiale a avut o primă reacție privind presupusa angajare fictivă în Austria. Călin Georgescu a transmis că angajarea fictivă nu există. Mai mult decât atât, susține că nu are nicio legătură cu persoanele menționate. 

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, astăzi, 5 noiembrie 2025, în care numele meu este vehiculat în legătură cu o presupusă „angajare fictivă” în Austria și cu anumite persoane aflate în atenția autorităților, fac următoarele precizări:

Călin Georgescu dă explicații despre angajarea fictivă din Austria: „Încrederea publică se câștigă prin transparență”
Călin Georgescu neagă angajarea fictivă în Austria
Foto: Captură Facebook

Nu am avut și nu am niciun contract, colaborare, discuție sau alt tip de raport profesional ori personal cu persoanele menționate. Nu le cunosc și nu am fost implicat în niciuna dintre situațiile vehiculate.

Orice afirmație care sugerează o astfel de implicare este nefondată.

Nu voi transforma un neadevăr într-o scenă, dar nici nu voi accepta răspândirea de informații care aduc atingere valorilor fundamentale în care cred și pe care le susțin: democrație, libertate și demnitate umană.

Le mulțumesc celor care aleg să verifice faptele înainte de a le transforma în verdict. Încrederea publică se câștigă prin transparență, echilibru și respect reciproc — nu prin bârfe sau prin asocieri neprobate”, a transmis Călin Georgescu. 

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *