Testul poartă numele de Lorna Paul și este extrem de simplu. „Trebuie să ne așezăm pe scaun și să ne ridicăm de zece ori, într-un timp cât mai scurt, fără să ne folosim de brațe pentru a ne face avânt. Mâinile se vor pune încrucișate”, a explicat Carmen Brumă în emisiune.
Ce face Carmen în fiecare dimineață ca să arate demențial
Nu i-a fost deloc ușor să ajungă la forma pe care o are în ultima perioadă, de aceea Carmen Brumă e extrem de disciplinată. E adevărat că nu oricine poate să se trezească la cinci dimineață, dar pentru a avea un trup ca al iubitei lui Mircea Badea, merită orice sacrificiu.
“Mă interesează mai mult că îmi dă energie”
„Prefer să mă trezesc la 5 dimineața și fac 15-20-30 de minute maxim de sport, atât cât pot, ca să am energie pe tot parcursul zilei. Acesta este unul dintre motivele, de fapt, pentru care eu fac sport. Mă interesează să-mi mențin și forma fizică, dar mă interesează mai mult că îmi dă energie.
“Eu sunt de părere că poți să faci sport fără niciun fel de echipament, doar cu propria greutate”
Unii beau cafeaua la prima oră sau energizante, pe mine sportul mă pune pe direcție și îmi da adrenalina aceea de care am nevoie la început de zi. Am o minisală de sport acasă, cu minimum de echipament. Eu sunt de părere că poți să faci sport fără niciun fel de echipament, doar cu propria greutate. Vorbim aici despre menținere și nu despre performanță”, a explicat Carmen Brumă, povestind ce puteți să faceți pentru a slăbi dar și a vă menține în cea mai bună formă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook