Cătălin Zmărăndescu, mai amuzant ca niciodată. „A vrut o geantă Hermes, eu i-am cumpărat un porc”
Cunoscut pentru duritatea sa în ring, Cătălin Zmărăndescu a demonstrat o latură vulnerabilă, vorbind deschis despre frici ascunse, experiențe de familie și momente amuzante.
Cătălin Zmărăndescu, care a participat recent la reality-show-ul „Power Couple” alături de soția sa, Luiza, a explicat cum această experiență i-a schimbat imaginea publică. „Înainte vorbeam despre sport, acum mă opresc copiii pe stradă și mă întreabă cum a fost la Power Couple.
Oamenii care nu ne cunoșteau au văzut că suntem cu totul altfel, mai puțin cei de la academia noastră de sport. Ei au fost printre factorii care m-au făcut să accept acest proiect”, a recunoscut sportivul. Participarea la emisiune nu a fost doar o aventură televizată, ci un test al relației de cuplu.
„Despre noi am tras o concluzie: că suntem împreună și la bine și la rău. E stâlpul meu, am trecut unele praguri pe care nu credeam că le voi face. Mi-am împins limitele”, a completat Luiza, soția sportivului.
Unul dintre cele mai grele momente pentru cuplu a fost separarea de copii.
„A fost pentru prima dată când am plecat fără copii, nici măcar în vacanță, a fost foarte dificil, dar ne-am întărit”, a dezvăluit Zmărăndescu.
Cei mici au rămas în grija socrilor, iar un episod emoționant a fost când sportivul a prins telefonul pentru cinci minute și a vorbit cu soacra sa.
„Mamă, faceți și voi ceva să veniți acasă”, le-a cerut aceasta. Dar Cătălin Zmărăndescu nu s-a oprit aici. El a recunoscut că este un tată sensibil, care plânge la filme, în special la cele cu copii: „Când ai copii mici, te uiți doar la filme de genul ăla. Atinge acea latură sensibilă”.

Invitați să facă celebrul test „Am/n-am”, luptătorul a făcut show în platoul de la Power Couple, mărturisind experiențe neașteptate. A recunoscut că a fost pe o plajă de nudiști, într-o „zonă de explorare”, dar a punctat cu umor: „Eu m-am speriat de sâni, am avut o problemă mereu cu asta”.
Printre alte dezvăluiri amuzante, Zmărăndescu a punctat și despre un cadou nepotrivit făcut Luizei: „Soția mea și-a dorit o geantă Hermes, eu i-am făcut cadou un porc. Geanta Hermes nu o poți mânca, porcul da. S-a întâmplat acum doi ani”.
Nimic nu se compară însă cu momentele petrecute alături de copii, dovadă să Zmărăndescu nu a avut nimic de comentat când fetița lui l-a machiat și i-a făcut manichiura și pedichiura.
„Hai că asta cu unghiile și machiatul e mai simplă, dar am fost la campionatul din Irlanda și la un moment mi-a spus: tati, te joci cu mine cu păpușile? Și acea poveste a ei s-a transpus în tot avionul și toată lumea a venit să vadă asta”, a relatat sportivul, demonstrând că e un tată devotat, care e gata să-și depășească limitele pentru cei dragi.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook