Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce nu a spus niciodată Adrian Mutu despre el

Ce nu a spus niciodată Adrian Mutu despre el
Dacă aveați impresia că Adrian Mutu face parte din categoria celor mai pretențioși bărbați, v-ați înșelat. Cât de gurmand este și unde îi place să-și facă vacanțele.

A fost și va rămâne cel mai dorit fotbalist al lumii. Dezvăluiri interesante ale lui Adrian Mutu.

Ce nu a spus niciodată Adrian Mutu despre el

A început să bată mingea de la vârsta de trei ani, iar la șase ani și jumătate a intrat în lumea fotbalului, excelând la FC Argeș, de la juniori până la echipa mare. E convins că aceasta a fost și va rămâne menirea lui pe pământ.

Ce meserie ar fi avut Adrian Mutu dacă soarta nu i-ar fi surâs? „Probabil aș fi lucrat la Auto Dacia sau aș fi fost lăcătuș mecanic”, a glumit vedeta, într-un interviu exclusiv la „Neața cu Răzvan și Dani”.

Filmul preferat al lui Mutu rămâne „Gladiatorul”

Deși au trecut mai bine de 20 de ani de când a apărut, Adi Mutu spune că filmul Gladiatorul a rămas în sufletul său. Pe de altă parte însă, acestuia îi plac mult serialele. “Și eu și soția, suntem pasionați de seriale și ne uităm aproape în fiecare seară. Am plâns și eu la filmele emoționante și chiar nu am nici o problemă să-mi exprim sentimentele”, a mărturisit fotbalistul.

Laurențiu Reghecampf l-a pus să țină un regim spartan

Cât privește alimentația, acesta nu este deloc o persoană pretențioasă așa cum s-ar crede. “Am zile în care mănânc ce gătește mama sau soția, dar în general sunt pe salate, pentru că așa am fost obișnuit de o viață”, a mărturisit acesta. Pe de altă parte, Adrian dezminte ce spun toți vizavi de țările pe care le-ar fi vizitat. El spune că cel mai mult îi plac vacanțele în Republica Dominicană.

În perioada în care a lucrat cu Laurențiu Reghecampf, Adrian a ținut un regim spartan și a slăbit foarte mult. „S-a enervat Laur când l-a văzut aşa: «Păi, tu ai 90 de kilograme? Ce înseamnă asta?». Au stat împreună. Mutu îmi scria noaptea: «În casă la voi nu e mâncare». Aştepta să mănânce iaurtul să nu i se facă foame seara.

S-a întâmplat o dată ca iaurtul să fie mâncat de celălalt. Când s-a dus la frigider, a făcut o criză de nervi: «Ce mi-a făcut mie Reghe nu mi-a făcut nimeni pe pământ». Dar a ajuns ca pe vremea când juca fotbal, superb.”, a declarat amuzată Anamaria Prodan, cu ceva timp în urmă.

Sursă foto: universul.net, viva.ro

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre