Ce se întâmplă cu preotul Visarion Alexa, la 3 ani de la acuzațiile femeii agresate. Instanța a luat o nouă decizie

După ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare anul trecut, în acest an instanța a luat o nouă hotărâre. Preotul Visarion Alexa, acuzat de mai multe femei de agresiune sexuală, va fi judecat din nou, conform celei mai noi sentințe a Curții de Apel București.
Amintim că, în vara anului 2022, o femeie a depus plângere la poliție împotriva preotului Visarion Alexa, acuzându-l pe acesta de agresiune sexuală. La aproximativ o lună după sesizare, parohul bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Militari, București, a fost reținut de autorități. Între timp, au mai apărut și alte femei care au reclamat, de asemenea, că au fost agresate de preot.
În timpul investigațiilor, anchetatorii au decis să îl testeze pe preot cu detectorul de minciuni și să efectueze o percheziție informatică. Aceste măsuri au fost luate în contextul apariției noilor acuzații, inclusiv de la femei care susțineau că ar fi fost abuzate în urmă cu peste un deceniu.
Surse din rândul anchetatorilor afirmau că, după primul caz, alte cinci femei au depus plângeri împotriva preotului, una dintre ele susținând că ar fi fost agresată chiar în timpul spovedaniei, în anii anteriori. Printre presupusele victime se află și o tânără de 29 de ani.
Aceasta le-ar fi declarat anchetatorilor că a fost agresată sexual de preot în perioada 2010 – 2016, faptele având loc în mașina acestuia, cât și în chilia sa. Potrivit informațiilor oferite de Evenimentul Zilei, majoritatea presupuselor agresiuni au avut loc în spațiul unde părintele își primea credincioșii pentru spovedanie și unde acorda interviuri presei. În cameră predominau icoanele, iar acest detaliu le-ar fi făcut pe unele victime să ezite să vorbească, simțindu-se vinovate din punct de vedere religios.
O întrebare care, până acum, a rămas fără răspuns este de ce o victimă care susține că a fost abuzată a continuat să se spovedească la același preot, ani de zile, în continuare.
În paralel cu ancheta procurorilor, Arhiepiscopia Bucureștilor a inițiat o anchetă internă. În fața superiorilor bisericești, acesta ar fi recunoscut o parte dintre fapte, însă a refuzat să ofere detalii. Ca urmare, i s-a interzis oficierea oricărui serviciu religios, iar titlul de preot paroh i-a fost retras.
Prima instanță s-a pronunțat în 2024. Visarion Alexa a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, instanța reținând doar prima plângere împotriva acestuia. Celelalte dosare penale, în care era cercetat pentru agresiune sexuală și viol, au fost clasate din cauza termenului legal depășit – plângerile fiind făcute la mai mult de 90 de zile de la presupusele fapte.
Așa cum se știe, hotărârea instanței nu a fost definitivă, astfel că Visarion Alexa a contestat decizia. Procesul a avut un prim termen în noiembrie 2024, dar pronunțarea a fost amânată în mod repetat. Potrivit portalului instanțelor, un termen recent a fost stabilit pe 8 aprilie 2025.
Între timp, preotul cunoscut pentru aparițiile frecvente în media și pentru emisiunea sa de la Trinitas TV s-a retras complet din viața publică. De altfel, înainte de decizia superiorilor bisericești, acesta a decis să se autosuspende din funcția preoțească imediat după declanșarea scandalului. El și-a anulat conturile de pe rețelele sociale și pare că duce o viață cât se poate de discretă.
În prezent, fostul preot și soția sa, Claudia Alexa – educatoare la o grădiniță Montessori – duc o viață retrasă, evitând expunerea publică. Cei doi au o fiică, minoră.
Ocazional, soția preotului postează imagini cu ei doi pe rețelele sociale, semnalând că relația lor merge mai departe în ciuda controverselor sau, cel puțin, că fac eforturi pentru a păstra aparența unei familii bine sudate.
Din postările femeii, pare că viața lor de familie nu a fost afectată de acuzațiile grave aduse soțului ei. Ea a distribuit imagini cu ocazia aniversării căsătoriei lor, cu mesajul „Joyeux anniversaire, joyeux anniversaire”. De asemenea, în septembrie anul trecut, când fostul paroh a împlinit 48 de ani, Claudia Alexa a postat o imagine din vacanță.
„Thank you for securing peace, calm and goodwill in our lives. Happy happy day”, a scris educatoarea alături de imagine.
Avocatul preotului, Anton Cenușe, a oferit recent o declarație la un post de televiziune, în care a spus că nu fusese informat oficial despre existența altor cinci plângeri pe numele clientului său.
„Tot ce știm, am aflat din presă. Nu ne-a informat nimeni despre alte plângeri, nu am primit nicio înștiințare oficială. Consider că ar fi fost necesar ca părintele să fie citat, însă nu știm în ce măsură aceste acuzații sunt reale. Multe dintre informații le-am aflat din presă, ceea ce mi se pare îngrijorător, inclusiv insistența Parchetului pentru arestarea preventivă, deși faptele nu corespund cu realitatea”, a declarat avocatul Anton Cenușe.
Săptămâna trecută, Curtea de Apel București a luat o decizie surprinzătoare în cazul preotului acuzat de agresiune sexuală. Mai precis, instanța a decis să repună pe rol cazul lui Visarion Alexa.
„În baza art. 394 alin. 5 C.p.p., repune cauza pe rol în vederea reluării judecății în complet de divergenţă. Stabileşte termen de judecată la data de 30.05.2025, ora 11:00, sala P 55, pentru când se vor cita părţile şi se vor încunoştinţa apărătorii aleşi”, se arată în minuta postată pe portalul instanțelor de judecată.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook