Ce se întâmplă dacă îți lipsește vechime în muncă. Anunț de ultimă oră

Ce se întâmplă dacă îți lipsește vechime în muncă. Anunț de ultimă oră
Subiectul pensiilor este unul sensibil, mai ales că în ultima perioadă s-a tot vorbit despre acestea. Românii care nu au vechime suficientă pentru pensii decente, o pot cumpăra.

Cei care nu au suficientă vechime mai au timp ca, până în luna august să își cumpere. Românii pot să își cumpere perioade de cotizație din cartea de muncă, în cazul în care acestea lipsesc.

Conform reglementărilor în vigoare, costul în prezent pentru o lună de vechime în muncă este de 750 lei. Astfel, dacă cineva dorește să cumpere un an de cotizație la pensie (adică 12 luni), ar avea de plătit la Casa de Pensii suma de  9.000 de lei. Cu mențiunea că acest calcul se aplică doar pentru asigurarea la salariul minim pe economie.

Mai precis, costul unei luni de vechime în muncă se calculează ca fiind 25% din contribuția la pensii, împărțită la salariul minim pe economie.

Cum se poate cumpăra vechime în muncă

Persoanele care nu dispun de întreaga sumă necesară, pot să încheie un acord cu Casa Teritorială de Pensii din județul în care locuiesc și să își asume plata sumei în tranșe, astfel încât întreaga sumă să fie achitată până la data de 31 august, când expiră această facilitate acordată de stat. Ulterior acestei date, nimeni nu va mai putea să își cumpere vechime în muncă.

Conform datelor oficiale, în prezent peste 25.000 de persoane sunt asigurate în baza acestei prevederi, iar valoarea contractelor încheiate depășește 335 de milioane de lei. Până acum s-au încasat aproape 280 de milioane de lei, iar restul urmează să fie achitat până la data limită, a anunțat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii.

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a explicat la Antena 3 că această prevedere este reglementată prin Ordonanța 163, care își încetează aplicabilitatea la data de 31 august a acestui an.

Nouă formulă de calcul al pensiei

Luna aceasta a fost finalizată ultima variantă a Legii Pensiilor, astfel că din acest an pensiile vor fi calculate după o nouă formulă. Recalcularea pensiei se poate face pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă. Dar și cele care au lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere.

Potrivit legii, pensia se poate recalcula prin adăugarea veniturilor și a stagiilor de cotizare, dar și a perioadelor asimilate stadiilor de cotizare. Dar și prin depunerea unor documente care modifică drepturile la pensie. Conform ministrului Muncii, Marius Budăi, vor fi recalculate cinci milioane de pensii.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre