Când vine vorba de blocurile cu risc major, locatarii sunt înspăimântați că vor putea să aibă parte de o nenorocire. Primăria din Galați a găsit o soluție rezonabilă pentru ca situația să se schimbe.
Într-unul dintre blocurile din Galați, încadrat în clasa a 2-a de risc seismic, oamenii nu mai dorm de frică. Blocul cu cinci scări, în care se află câte 20 de apartamente la fiecare scară, a început să se încline, iar situația a devenit greu de suportat. Se pare că totul s-a pornit de la faptul că acum aproape 60 de ani blocul a fost ridicat fără subsol, iar această soluție nu a fost deloc una potrivită. Și nu este singurul bloc care se află într-o astfel de situație greu de suportat.
Primăria le-a venit în ajutor locatarilor
Pentru ca lucrurile să nu scape de sub control și să nu se întâmple o tragedie, se poate face un parteneriat între Primărie și Asociația de Proprietari pentru a fi accesate fonduri europene, necesare lucrărilor de reparație. În acest moment, reprezentanții Primăriei susțin că peste 50 de blocuri sunt în diferite stadii de reabilitare. Iar alte sute de proiecte de acest fel au fost depuse pentru finanțare prin fonduri europene. Cât timp se realizează lucrările, oamenii vor avea puse la dispoziție locuințe sociale de către primărie.
Proprietarii de case trebuie să-și consolideze locuința din propriul buzunar
Și nu doar la Galați blocurile se pot consolida folosindu-se fondurile europene, ci în toată țara. Există însă o condiție esențială ca acest lucru să se întâmple: Asociația de proprietari să fie de acord cu toate lucrările. Potrivit noii legi care reglementează consolidarea clădirilor cu risc seismic din iulie 2023, cu noile reglementări la 3 ianuarie 2024, pentru a consolida un imobil nu mai e nevoie de acordul tuturor proprietarilor.
Sunt de ajuns jumătate plus unu dintre semnături. De asemenea, legea spune că „Primăriile sunt obligate să asigure locuințele de necesitate sau plata chiriilor pentru proprietarii din blocurile aflate în consolidare, pe perioada lucrărilor. De asemenea, primăria trebuie să asigure și spații pentru depozitarea corespunzătoare a bunurilor acestor proprietari mutați temporar;”
Expertize finalizate până la 1 ianuarie 2026
„Până la 1 ianuarie 2025, primăriile din zonele sesimice sunt obligate să expertizeze tehnic toate clădirile publice care adăpostesc școli și spitale, construite înainte de 1978, cu înălțime de minim P+3, care au părut șubrede la examinarea vizuală. Expertizele trebuie finalizate până la 1 iunie 2026”, mai scrie în lege. Nu este voie să se desfășoare activități comerciale în clădiri cu risc seismic I și II și nici ca locuințele să fie închiriate. Nu același lucru se întâmplă însă în cazul proprietarilor de case, care trebuie să-și reparare case cu banii proprii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook