Povestea a devenit publică într-o postare făcută de reprezentanții spitalului texan, sâmbătă. ”În ciuda circumstanțelor, atitudinea ei a rămas mai strălucitoare decât focurile de artificii de 4 iulie”, au scris medicii pe Facebook. Acum, proaspăta mămică zâmbește fericită și e tare mândră de cele trei fetițe pe care le-a adus pe lume perfect sănătoase.
Maggie a ajuns la spital în 8 mai, aflându-se în a 28-a săptămână de sarcină. Venise din cauza sarcinii avansate, pentru a fi monitorizată, atât ea cât și sarcina, iar după ce i s-a făcut, conform rutinei, textul pentru virus, a descoperit că suferea de COVID-19.
”A rămas perplexă, gândindu-se cum a reușit să ia virusul acasă, unde era în carantină din 23 martie. Principala preocupare a lui Maggie au fost ceilalți oameni cu care a intrat în contact, în primul rând. Își făcea griji pentru sănătatea tripletelor, a soțului și a fiului lor în vârstă de 5 ani, precum și al asistentelor și medicilor care au grijă de ea”, au mai relatat medicii în aceeași postare.
Operație de cezariană în regim de urgență
Până la 4 iunie, ea a fost considerată vindecată după două teste consecutive COVID-19 au ieșit negative. Dar povestea ei cu spitalul nu se terminase. În timpul ecografiei săptămânale, medicii au constatat că unul din copii se strangula cu cordonul ombilical. S-a luat astfel o decizie de urgență. Puțin mai târziu, medicii au efectuat o operație de cezariană de urgență. Între timp și soțul ei a fost găsit pozitiv la testul pentru COVID 19, astfel că doar mama sa a stat la căpătâiul lui Maggie pe durata nașterii.
Dietă de urgență. Scapi de kilogramele în plus în mai puțin de o săptămână
Surprinzătoarea Oana Roman. Viața fără poleială a unui copil de „ștab”
Așa au venit pe lume trei bebeluși simpatici: Isabella, Nathaniel și Adriel. Sunt perfect sănătoși, au deja o lună de viață și nicio problemă. Ei sunt încă în spital, iar mama lor se adaptează noii rutine de vizitare a nou-născuților.
Maggie le sfătuiește pe alte mame însărcinate care au fost testate pozitiv la COVID-19, să nu se teamă și să își depășească emoțiile. ”Ca mamă, vrei control, dar acum trebuie să accepți că nu ai controlul asupra tuturor. Trebuie să lași alte persoane să te ajute și să-ți amintești că nu ești singur”, a spus Maggie.
Sursa foto: Facebook
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook