Cea mai tare rețetă de castraveți murați în stil asiatic. Veți păstra în cămară prospețimea verii

Castraveții murați în stil asiatic rezistă chiar și câteva luni, iar rețeta e foarte simplu de făcut. Garantat, prietenii care vor gusta din această minunăție vor rămâne impresionați.
Pentru a pregăti castraveți murați în stil asiatic, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 3 castraveți, 200 ml apă, 4 linguri cu oțet de orez, 2 linguri cu zahăr alb, 2 ardei iuți roșii, 4 căței de usturoi.
Spălați și tăiați castraveții în felii de 2 mm grosime. Tăiați mărunt usturoiul și ardeiul iute. Într-o cratiță mică, amestecați apa, oțetul și zahărul și încălziți la foc mic până când zahărul se dizolvă. Adăugați usturoiul și ardeii iuți și lăsați să se răcească.
Puneți o treime din castraveți într-un borcan sterilizat și acoperiți-i cu lichidul, adăugând câteva bucăți de ardei iute și usturoi. Continuați cu restul de castraveți și lichid, apăsând ușor pentru a vă asigura că nu rămân bule de aer. Umpleți borcanul cu restul de castraveți și lichid. Introduceți la frigider cel puțin trei ore înainte de servire.
Castraveții murați, minunăția care nu lipsește de la nicio masă de sărbătoare, reprezintă o sursă valoroasă de nutrienți și probiotice, oferind beneficii esențiale pentru digestie, imunitate și chiar controlul greutății.
Potrivit experților în nutriție, consumul moderat de castraveți murați, în special cei preparați prin fermentație naturală în saramură, poate transforma o gustare aparent banală într-un sprijin puternic pentru organism.
Castraveții murați sunt aliați excelenți în controlul glicemiei. Consumul lor regulat poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină, ajutând la reglarea nivelului de zahăr din sânge și reducând riscul de complicații diabetice.
Pe lângă asta, zeama de castraveți murați oferă electroliți precum sodiu și potasiu, hidratează organismul după efort fizic și ameliorează crampele musculare, fiind o alternativă naturală la băuturile sportive. Ideali pentru curele de slăbire, favorizează detoxifierea și hidratarea, prevenind infecțiile respiratorii și reducând inflamațiile.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook