Celebra ispită masculină de la Insula iubirii face dezvăluiri șocante. „Era să mor de trei ori…”
Ispita Teo Costache de la Insula iubirii rupe tăcerea despre momentele de cumpănă din viața sa și culisele show-ului, povestind lucruri incredibile despre ce întâmplat în cele două sezoane unde a făcut furori.
Recunoscut drept una dintre cele mai enigmatice prezențe de la Insula iubirii, Teo Costache a ales de-a lungul timpului să își protejeze viața personală cu o discreție absolută. Dar imaginea de bărbat sigur pe sine, extrem de calculat și greu de citit s-a conturat în urma unui parcurs plin de încercări dure, departe de luminile reflectoarelor.
Dincolo de celebritatea dobândită în cadrul emisiunii Insula iubirii, tânărul ascunde o copilărie marcată de lipsuri materiale, pedepse severe primite în familie și cumpene teribile, în care viața i-a atârnat de un fir de ață în repetate rânduri.
„Pe mine tata și mama mă băteau în fiecare zi. Dar nu-mi pare rău, și le mulțumesc pentru că am ajuns om. M-am născut la țară, unde între Ploiești și Slănic și nu am avut o copilărie strălucită. Alături de sora mea și părinții am trait într-o cameră micuță, când deschideai ușa trebuia să te arunci direct într-un pat, că nu mai aveai loc de altceva.
Și am stat așa până la 14 ani. Până atunci eu am dormit cu mama și tata cu sora mea, mai mica cu 2 ani. Tata a fost stâlpul familiei, a muncit enorm și asta moștenesc de la el, niciodată nu am să dau înapoi când vine vorba de muncă. Ușor, ușor, ne-am ridicat, el s-a ridicat după o perioadă foarte grea”, a mărturisit ispita Teo.

În ciuda eforturilor depuse de familie, anii copilăriei au fost dominați de un temperament rebel și greu de stăpânit. Comportamentul dificil și conflictele permanente atrăgeau pedepse zilnice din partea părinților, tatăl fiind chemat să intervină atunci când limitele erau depășite.
Deși recunoaște duritatea acelor corecții primite în copilărie, ispita Teo afirmă că nu poartă niciun fel de resentimente, considerând că acea rigoare strictă l-a maturizat. „Făceam numai prostii, vorbean foarte urât, eram o dezamăgire totală pentru părinții mei. Sora mea era însă foarte liniștită, când era micuță o băteam și pe ea, nu o suportam deloc, o lăsam uneori fără aer, o aruncam din pat. Eram foarte năzdrăvan”, susține Teo.
Parcursul lui Teo de la Insula iubirii a fost punctat de trei incidente teribile în care a fost la un pas de a-și pierde viața. Primul eveniment s-a petrecut în primii ani de școală, pe malul unei ape curgătoare din localitate, când a alunecat de pe o stâncă într-o groapă adâncă. Doar Dumnezeu a făcut să scape nevătămat, incidentul fiind ascuns de părinți de teama sancțiunilor ce ar fi urmat imediat.
„Era să mor de trei ori. Prima dată mergeam la gârlă și am alunecat pe o stâncă, m-am dus într-o groapă mare și doar Dumnezeu m-a salvat, pentru că nu știam să înot. Cred că aveam undeva la 8, 10 ani. Lângă mine era un prieten, un vecin de-al meu și s-a legat de gâtul meu, neștiind nici el să înoate și mă trăgea la fund… Nu le-am spus părinților, mi-era frică, pentru că mă băteau în fiecare zi. Mamei îi pare rău acum, mie nu, le mulțumesc pentru asta.
Am luat apoi căruța de la rude, am mers tare, am dat căruța peste cap și era să mor a doua oară. Am căzut la picioarele calului și s-a înfrânat roata de la căruță cu capul meu. Și iar am avut noroc de la Dumnezeu…
A treia oară am căzut în cap de la trei metri pe niște bidoane și am avut noroc că erau de plastic, pentru că jos era placă de beton. Era o casă în construcție, cu o scară de lemn și sus când am vrut să pun piciorul pe scară am văzut un șoricel mic. M-am speriat și am pus piciorul greșit. Dar n-am pățit nimic. Mă iubește Dumnezeu”, a mărturisit ispita Teo.
Odată cu admiterea la liceu, atitudinea impulsivă a început să se tempereze considerabil. Conștientizarea responsabilităților personale și dorința de a nu-și mai dezamăgi părinții l-au determinat să devină mult mai echilibrat în decizii. Teo de la Insula iubirii spune că nu a vrut să devină polițist cum și-a dorit tatăl său, dar a terminat facultatea de marketing la București.
„La liceu făceam multe prostii, dar mereu am știut să mă feresc. Nu am nici cel mai bun din clasă, nici cel mai prost. Nu-mi plăcea școala, nu mi-a plăcut cartea, deși aveam profesori care veneau acasă la pregătire. Eram la facultate când a început pandemia, așa că am făcut școala acasă și am terminat și facultatea.
Nu am apucat să dau licența, a fost prea din scurt, apoi am făcut chemat la Insula iubirii. M-au întrebat atunci de studii și m-am simțit foarte prost că nu aveam diploma. Noi am filmat la Insula iubirii primul an în februarie și în aprilie m-am dus, mi-am dat licența și am luat-o.
La master n-am mai fost. M-aș duce, dar nu pot, pentru că am un business care-mi ocupă tot timpul. Vreau să mă focusez pe acesta, să investesc, să mă extind”, a mai spus cea mai apreciată ispită masculină.

În primul său sezon la Insula iubirii, a tratat momentul ca pe o oportunitate de cunoaștere personală și acumulare de experiență, fără perspectiva construirii unui angajament romantic de lungă durată, pe fondul unei despărțiri recente.
Revenirea pentru al doilea sezon din Insula iubirii a intensificat considerabil miza emoțională, aducând în prim-plan apropierea de Ella și destrămarea unei relații. Asumându-și deznodământul, Teo regretă că a despărțit un cuplu și susține că n-ar mai face niciodată așa ceva.
„Mă gândeam doar la plăcerile mele și atât, nu-mi dădeam seama că plânge omul de lângă mine. Urmăream Insula iubirii cu fosta mea iubită, trăgea ea de mine. Când am venit la Insulă, eram încă legat de ea, am mai încercat să fim împreună înainte săplec, dar nu a mai mers. Am iubit-o mult… (…)
Celebra ispită masculină de la Insula iubirii face dezvăluiri șocante. „Era să mor de trei ori…”. În sezonul doi a fost cu totul altceva. Îmi place să fie păcatul meu ăsta, nu caut scuze. Cred că Ella visa la o relație cu mine, doar că i-am zis și pe Insulă că nu știu ce se va întâmpla când vom ajunge acasă.
I-am spus că nu se gândească că atunci când ajungem acasă o și iau de nevastă, iar acest lucru nu s-a difuzat și e bine pentru amândoi să lăsăm lucrurile să meargă de la sine. Ne-am lăsat prea mult duși de val și ea și eu. Acolo nu-ți dai seama ce e bine și ce nu. Mi-a plăcut de Ella sufficient de mult ca să fac ce am făcut. Dar afară mi-am dat seama că nu e femeia potrivită pentru mine.
Ca o femeie să intre în viața mea acum trebuie să reprezinte totul pentru mine. Nu vreau să-mi cobor standardele… Când am făcut ce am făcut cu Ella, nu știam că sunt camere în toaletă. Ulterior am aflat că erau așezate fix în coșul de rufe… Dar cine se putea gândi la așa ceva…”, s-a destăinuit ispita.
Teo susține că impactul generat de proiectul Insula iubirii a fost uriaș pentru el, dar nu și-ar dori să mai participe la o altă ediție, pentru că nu mai are nimic de arătat. Ar fi interesat însă de o emisiune stil Burlacul, iar de Asia Express nu se pune problema, din cauza duratei îndelungate de filmare.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook